Meta a fost amendată cu 390 de milioane de euro pentru încălcarea Regulamentului european privind protecția datelor personale. Compania va contesta decizia

Grupul american Meta, compania-mamă a Facebook, a primit miercuri două amenzi substanţiale în sumă totală de 390 milioane de euro pentru încălcarea Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR/RGPD), a anunţat Comisia irlandeză pentru Protecţia Datelor (DPC), care acţionează în numele Uniunii Europene, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 04 ian. 2023, 19:23
Meta a fost amendată cu 390 de milioane de euro pentru încălcarea Regulamentului european privind protecția datelor personale. Compania va contesta decizia

Comisia irlandeză a precizat, într-un comunicat, că Meta şi-a încălcat „obligaţiile în materie de transparenţă” şi se foloseşte de o bază juridică eronată „pentru a procesa datele cu caracter personal în scopuri de publicitate” ţintită.

Sancţiunea urmează după adoptarea la începutul lunii decembrie a trei decizii cu caracter obligatoriu de către Comitetul european privind protecţia datelor (CEPD). Una dintre ele, referitoare la WhatsApp, a fost notificată ulterior DPC şi va face obiectul unei decizii săptămâna viitoare.

Asociaţia NOYB de apărare a vieţii private, aflată la originea celor trei plângeri împotriva Meta, acuză gigantul american că reinterpretează consimţământul „ca un simplu contract de drept civil”, care nu permite refuzarea publicităţii ţintite.

În octombrie 2021, autoritatea irlandeză propusese iniţial un proiect de decizie care valida baza juridică utilizată de Facebook şi propunea o amendă între 26 şi 36 milioane de euro pentru lipsă de transparenţă.

Comisia Naţională de Informatică şi Libertăţi (CNIL, autoritatea franceză de protecţie a datelor personale) şi alte autorităţi de reglementare şi-au exprimat dezacordul faţă de acest proiect de sancţiuni, considerându-l mult prea slab. Ele au cerut CEPD să judece diferendul, iar aceasta le-a dat câştig de cauză în chestiunea bazei juridice.

Asociaţia NOYB a salutat miercuri decizia, considerând că ea va obliga Meta să creeze „o opţiune de consimţământ da/nu” pentru utilizarea datelor personale ale utilizatorilor săi, fără de care compania ‘nu le poate utiliza datele personale pentru o publicitate personalizată’.

Într-o declaraţie transmisă AFP, Meta şi-a declarat dezamăgirea faţă de decizie şi şi-a anunţat intenţia de a face apel, „atât pe fond, cât şi faţă de amenzi”.

„Dezbaterea în jurul bazelor juridice” pentru procesarea datelor personale „durează de ceva timp şi companiile sunt confruntate cu o lipsă de certitudini de reglementare în acest domeniu”, consideră Meta.

„Aceste decizii nu împiedică publicitatea ţintită sau personalizată”, iar „firmele de publicitate pot continua să utilizeze platformele noastre pentru a viza clienţi potenţiali, a-şi dezvolta activitatea şi a crea noi pieţe”, adaugă Meta.

Autoritatea irlandeză a condamnat deja gigantul californian în septembrie la o amendă de 405 milioane de euro pentru abateri în ce priveşte procesarea datelor minorilor, iar în noiembrie la o amendă de 265 milioane de euro pentru protejarea insuficientă a datelor utilizatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în Libia, la 14 ani de la închiderea ambasadei sale din capitala libiană,......
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit ...
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...