Ministrul Dezvoltării a semnat 70 de noi contracte de finanţare prin PNRR, în valoarea de peste 104 milioane de lei

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 70 de noi contracte de finanţare prin componenta C10 - Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 20 ian. 2023, 17:29
Ministrul Dezvoltării a semnat 70 de noi contracte de finanţare prin PNRR, în valoarea de peste 104 milioane de lei

Până în prezent, au fost semnate peste 3.500 de contracte cu finanţare din PNRR.

Contractele semnate vineri,, în valoare totală de 104.825.268,77 lei, au fost încheiate între autorităţile publice locale din 63 de unităţi administrativ-teritoriale şi Ministerul Dezvoltării şi vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziţionarea de staţii de autobuz inteligente şi de mobilier urban inteligent, implementarea unor sisteme inteligente de management local pentru îmbunătăţirea serviciilor publice, realizarea unor baze de date GIS, realizarea şi extinderea unor reţele de supraveghere video şi digitalizarea serviciilor la nivelul localităţilor, precum şi reabilitarea moderată a unor clădiri publice pentru îmbunătăţirea serviciilor publice prestate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.

Prin cele trei componente ale PNRR, până în prezent, au fost semnate 3.507 de contracte de finanţare, în valoare totală de 21.949.314.282,04 de lei, a precizat ministrul Dezvoltării, potrivit unui comunicat de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...