Bogdan Ciungradi, fost CEO al grupului Noriel, preia conducerea departamentului financiar al AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță numirea lui Bogdan Ciungradi în funcția de Director Financiar (CFO) la nivelul grupului.
Lidia Neagu - mie, 08 feb. 2023, 14:04
Bogdan Ciungradi, fost CEO al grupului Noriel, preia conducerea departamentului financiar al AROBS Transilvania Software

„Dorința de a consolida departamentul financiar la nivelul grupului AROBS a venit în contextul etapei de creștere în care ne aflăm încă din a doua jumătate a anului 2021. Tranzacțiile de M&A pe care le-am realizat în această perioadă, prin care am adus alături de noi antreprenori care își doresc să își dezvolte afacerile cu sprijinul nostru, au determinat creșteri ale activității, din punct de vedere al diversificării, dar și al complexității acesteia. Grupul nostru este implicat activ pe mai multe planuri, atât la nivelul industriilor, produselor și serviciilor software furnizate, cât și al numărului țărilor în care activăm, care a ajuns în prezent la nouă. Având în vedere multitudinea de beneficii, dar și provocări aduse de companiile care au devenit parte din AROBS, precum și perspectiva altor tranzacții viitoare, ne bucurăm că am reușit să ne consolidăm departamentul financiar prin cooptarea unui CFO cu experiență notabilă în domeniu. Bogdan întrunește toate calitățile pe care ni le doream pentru această poziție, astfel că îi urăm bun-venit în familia AROBS și avem convingerea că venirea sa ne va sprijini în această etapă de dezvoltare a grupului”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Bogdan Ciungradi este un executiv cu o experiență de 25 de ani în domeniul financiar și operațional. De-a lungul timpului, acesta a deținut diverse poziții de conducere în companii precum Noriel Group, Țiriac Imobiliare, SIVECO România și Flanco, unde a contribuit la optimizarea proceselor de afaceri și financiare ale acestora. A urmat programul ACCA (the Association of Chartered Certified Accountants).

Înainte de a se alătura AROBS, Bogdan Ciungradi a ocupat funcția de CEO al Noriel Group. În cadrul pozițiilor de conducere ocupate în companiile Flanco, Siveco și Noriel, a coordonat relația cu investitorii – în mare majoritate fonduri de investiții, precum și procesele de guvernanță corporativă. 

„Grupul AROBS este una dintre cele mai dinamice entități din domeniul tehnologiei în România și îmi doresc să contribui, alături de colegii mei, la implementarea eficientă a strategiei de dezvoltare a Grupului, păstrând atât spiritul antreprenorial, cât și consolidând procesele de guvernanță corporativă”, a declarat Bogdan Ciungradi, CFO al AROBS Transilvania Software. 

În calitate de CFO al AROBS, Bogdan Ciungradi va fi responsabil de coordonarea activității departamentului financiar și eficientizarea operațiunilor în vederea stimulării performanței financiare la nivel de grup. Totodată, acesta va fi implicat în procesul privind transferul acțiunilor AROBS pe Piața Principală a Bursei de Valori București, un obiectiv pe care compania urmărește să-l atingă anul acesta. 

Începând cu a doua jumătate a anului 2021 și până în prezent, AROBS a desfășurat o campanie intensă de M&A prin achiziționarea companiilor Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business și echipă Enea Software Development Services), grupul Nordlogic, Centrul de Soft GPS România și SYDERAL Polska, precum și demararea includerii în grup a celor două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 865 milioane de lei.

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 11.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și 9 din străinătate, iar 950+ de specialiști și colaboratori ai companiei construiesc soluțiile viitorului pentru Automotive, Embedded, Life Sciences, Travel, IoT, Fintech și Enterprise. AROBS este cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu critică iarăși intenţia Guvernului Bolojan de a lista la bursă companiile de stat profitabile
Grindeanu critică iarăși intenţia Guvernului Bolojan de a lista la bursă companiile de stat profitabile
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a criticat, duminică seară, intenţia Executivului de a lista la bursă sau de a înstrăina companii de stat profitabile....
Ce spune Bolojan despre ideea că este un dictator şi ce le pregăteşte pesediştilor din Guvern dacă PSD se retrage de la guvernare
Ce spune Bolojan despre ideea că este un dictator şi ce le pregăteşte pesediştilor din Guvern dacă PSD se retrage de ...
Premierul Ilie Bolojan a respins, duminică seară, ideea asocierii sale cu un dictator, susţinând că una este să fii ...
Alegeri Bulgaria – Partidul fostului preşedinte Rumen Radev, câştigător la parlamentare. Coaliţia Progresistă a obţinut o majoritate absolută
Alegeri Bulgaria – Partidul fostului preşedinte Rumen Radev, câştigător la parlamentare. Coaliţia Progresistă ...
Fostul preşedinte bulgar Rumen Radev şi-a câştigat pariul, asigurându-şi primul loc în alegerile parlamentare, cu ...
Drumul Expres Focșani – Brăila: Profilul transversal ar putea fi modificat, pentru evitarea de accidente
Drumul Expres Focșani – Brăila: Profilul transversal ar putea fi modificat, pentru evitarea de accidente
Profilul transversal al Drumului Expres Focșani - Brăila ar putea fi modificat, pentru a fi prevenite accidente rutiere, ...