Preşedintele Comisiei de la Veneţia: Coabitarea nu merge atât de bine în România

Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în România coabitarea nu merge atât de bine şi că este nevoie de un simţ al loialităţii între instituţiile statului, care nu poate fi însă trecut într-o Constituţie.
Economica.net - lun, 21 oct. 2013, 16:05
Preşedintele Comisiei de la Veneţia: Coabitarea nu merge atât de bine în România

Gianni Buquicchio consideră că revizuirea Constituţiei trebuie să ofere o soluţie în ceea ce priveşte colaborarea dintre Preşedinţie şi Guvern. „Sunt fel şi fel de probleme între preşedinte şi guvern. Coabitarea nu merge atât de bine în România, ea trebuie îmbunătăţită, pentru că această situaţie se poate repeta”, a spus preşedintele Comisiei de la Veneţia.

Pe de altă parte, acesta se declară mulţumit de semnarea pactului de coabitare. Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta „au dovedit după criză că pot ajunge la un gentlemen’s agreement, care poate nu funcţionează mereu, dar cel puţin există”, a precizat Buquicchio.

Acesta a subliniat faptul că România are nevoie „de o mai bună cultură politică, de un mai bun simţ al loialităţii, de respect pentru şi între toate instituţiile statului”. „Această revizuire a Constituţiei ar trebui să ducă la o mai bună funcţionare a tuturor mecanismelor şi instituţiilor ţării. Este nevoie de un simţ al loialităţii între instituţii, care însă nu poate fi pus într-o Constituţie. Loialitatea este o chestiune de caracter, trebuie făcut un efort în acest sens”, a precizat Buquicchio.

Referitor la intenţia Comisiei parlamentare de revizuire a Constituţie de a reduce puterile preşedintelui, preşedintele Comisiei de la Veneţia a menţionat faptul că nu este important sistemul, ci existenţa unor mecanisme de check and balances. „Noi nu intervenim în astfel de chestiuni. Puteţi avea sistem prezidenţial, semiprezidenţial sau parlamentar. Este o alegere suverană a ţării, a poporului. Până la urmă, toate sistemele pot fi bune, cu condiţia să existe un mecanism de check and balances”, a declarat Gianni Buquicchio.

Te-ar mai putea interesa și
Rata şomajului la nivel naţional s-a majorat uşor, la 6,5%, în primul trimestru al anului – INS
Rata şomajului la nivel naţional s-a majorat uşor, la 6,5%, în primul trimestru al anului – INS
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64) s-a situat la 62,6%, în primul trimestru al acestui an, pondere similară cu cea înregistrată în ultimele trei luni din 2025, în......
ANAF: Mari averi nejustificate – creanțe fiscale de peste 540 de milioane de lei, stabilite în ultimul an la persoane fizice care nu au putut justifica proveniența unor venituri
ANAF: Mari averi nejustificate – creanțe fiscale de peste 540 de milioane de lei, stabilite în ultimul an la persoane ...
ANAF anunță că a realizat 1.102 acțiuni de control fiscal și a descoperit creanțe fiscale suplimentare de 540.243.299 ...
Consumul de gaze al României ar urma să crească în această iarnă cu un miliard de metri cubi – estimare Transgaz
Consumul de gaze al României ar urma să crească în această iarnă cu un miliard de metri cubi – estimare Transgaz
Consumul de gaze naturale al României este estimat să crească în viitorul sezon rece, prin prima noilor capacități ...
Noi reguli pentru terasele de pe domeniul public din Bucureşti. Anunțul primarului Ciucu
Noi reguli pentru terasele de pe domeniul public din Bucureşti. Anunțul primarului Ciucu
Regulamentul pentru terasele de pe domeniul public a fost supus dezbaterii publice, anunţă primarul Capitalei, Ciprian ...