Calea ferată Craiova – Caransebeș va fi lansată la licitație de săptămâna viitoare – Grindeanu

CFR Infrastructură va lansa licitații pentru reabilitarea linie de cale ferată Craiova - Caransebeș începând de săptămâna viitoare, potrivit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Lucrările, estimate la peste 10 miliarde de lei, vor fi finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Transport 2021 - 2027.
Anemona Andone - vin, 10 feb. 2023, 14:29
Calea ferată Craiova - Caransebeș va fi lansată la licitație de săptămâna viitoare - Grindeanu

„Săptămâna viitoare, pe noul exercițiu bugetar Programul Operațional Transport, din cele șase loturi de la Craiova la Caransebeș, pe CFR, trei dintre ele vor fi lansate în licitație, urmând ca în trei săptămâni să fie lansate și celelalte trei loturi”, a detaliat Grindeanu vineri la Timișoara.

În ședința de Guvern din data de 28 decembrie 2022, au fost aprobați indicatorii tehnico – economici pentru reabilitarea liniei Craiova – Caransebeș. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 12,494 miliarde de lei.

În iulie anul trecut, Comitetul Tehnico – Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat proiectul de modernizare a peste 225 de kilometri de cale ferată, aferenți magistralei feroviare dintre Craiova și Caransebeș, a anunțat atunci secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

calea ferata craiova caransebes

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Linia este parte a Coridorului European Est – Mediteranean și asigură legătura sudică dintre granița România/Ungaria cu Arad – Timișoara – Reșița (prin nodul Caransebeș) – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Alexandria (prin nodul Roșiorii de Vede) – București – Călărași și Slobozia (prin nodul Ciulnița) – Constanța. În Craiova, secțiunea analizată asigură legătura spre Bulgaria prin linia Craiova – Calafat”, a explicat Scrioșteanu.

calea ferata craiova caransebes

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Proiectul vizează, în principal:

  • Reconstrucția liniei pentru a permite viteza maximă a trenurilor de călători să fie între 120 și 160 km/h, iar a trenurilor de marfă să fie între 100 și 120 km/h;
  • Construcția a 4 tuneluri noi, între care noul Tunel Balota de 6,19 km și Tunelul Poarta I de 1,28 km, vor permite reducerea declivității maxime a liniei, de la 26 mm/m la 18 mm/m. Astfel, trenurile de marfă vor putea traversa sectorul în tracțiune simplă;
  • Dublarea a aproximativ 50 km de cale ferată, astfel încât după modernizare din traseul de 225,287 km, un total de 159,960 km vor fi dublați;
  • Modernizarea sistemului de tracțiune electrică pe întregul traseu;
  • Echiparea cu sistemul european de control al trenurilor ETCS nivelul 2;
  • Circularea cu sarcina maximă pe osie de 22,5 tone.
Te-ar mai putea interesa și
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
Primarul general Ciprian Ciucu consideră că ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, pentru că principalul său client este PMB....
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, este de părere că bugetul Capitalei este prost construit structural ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a adus șenilate la Cernica, pe lotul 4 Nord
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a adus șenilate la Cernica, pe lotul 4 Nord
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde cel mai mare ...
Romsilva vinde lemn pentru foc, începând din acest an, prin magazinul său online
Romsilva vinde lemn pentru foc, începând din acest an, prin magazinul său online
Potrivit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, populaţia poate achiziţiona, începând din acest an, lemn pentru foc ...