BCE va cere marilor bănci din zona euro să deţină rezerve de capital de minim 8%

Banca Centrală Europeană (BCE) va cere marilor bănci din zona euro să deţină rezerve de capital de cel puţin 8%, în contextul preluării responsabilităţii pentru supravegherea sectorului financiar al uniunii monetare, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 20:14
BCE va cere marilor bănci din zona euro să deţină rezerve de capital de minim 8%

Astfel, BCE va impune instituţiilor de credit să dispună de capital echivalent cu 7% din activele ponderate la risc, urmând ca în cazul băncilor mari procentajul să fie de 8%.

Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze.

Preluarea supravegherii sistemului financiar al zonei euro de către BCE face parte dintr-un efort al liderilor ţărilor din uniunea monetară de a împiedica o nouă criză precum cea a datoriilor, generată în parte de expunerea băncilor faţă de datoria statelor.

Pragul de 8% este unul dintre indicatorii care vor fi folosiţi pentru a evalua stabilitatea a circa 130 de bănci anul următor. BCE introduce anticipat o serie de criterii care ar fi trebuit să intre în vigoare abia în 2019.

BCE colaborează cu Autoritatea Bancară Europeană în privinţa evaluării industriei financiare din Europa. Banca centrală va derula la începutul anului următor o verificare preliminară a riscurilor pentru a identifica portofolii de active care necesită o analiză mai atentă, după care va examina pe ansamblu calitatea bilanţurilor de active ale băncilor.

Ulterior, Autoritatea Bancară Europeană va contribui la efectuarea unor teste de stres pe parcursul anului 2014, în cadrul cărora vor fi verificate capacitatea de a rezista în situaţii economice dificile şi portofoliile de obligaţiuni guvernamentale.

Necesarul de capital al băncilor va depinde de modul în care BCE va decide să evalueze gradul de risc al activelor, posibil diferit faţă de actuala metodologie a instiuţiilor de credit, potrivit Bloomberg.

Rata de 8% a BCE este mai redusă faţă de media înregistrată de instituţiile financiare la nivel global. Băncile mari aveau la sfârşitul anului trecut rezerve de capital de 9% din activele ponderate la risc, potrivit unui raport al Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancară.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază de către PNL privind acordarea votului pentru învestirea Guvernului Luca......
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, ...