Compania de telecomunicaţii din Emiratele Arabe Unite devine cel mai mare acţionar al Vodafone, cu o participaţie de 14%

 Cel mai mare operator de telecomunicaţii din Emiratele Arabe Unite - e& - şi-a majorat la 14% participaţia deţinută la grupul britanic de telecomunicaţii Vodafone, spunând că motivaţia sa nu s-a modificat din mai 2022, când a plătit 4,4 miliarde de dolari pentru o participaţie de 9,8% "pentru a îmbunătăţi şi diversifica operaţiunile la nivel global", transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 28 feb. 2023, 14:11
Compania de telecomunicaţii din Emiratele Arabe Unite devine cel mai mare acţionar al Vodafone, cu o participaţie de 14%

De la prima investiţie a e&, acţiunile Vodafone au scăzut cu 15%, compania încercând să-şi îmbunătăţească performanţele slabe de pe trei din cele patru mari pieţe de telecomunicaţii din Europa, evoluţii care au dus în decembrie la plecarea directorului general Nick Read.

De asemenea, luna aceasta grupul american Liberty Global Plc a achiziţionat o participaţie de 4,9% la Vodafone, într-un pariu surprinzător că planul grupului rival de telecomunicaţii de a încheia tranzacţii şi de a-şi reorganiza afacerea va duce la un preţ mai bun al acţiunilor.

Liberty Global, care a achiziţionat 1,34 miliarde de acţiuni Vodafone, a precizat că nu ia în considerare o ofertă pentru grupul britanic de telecomunicaţii, cu sediul în Newbury, Anglia. În ultimul timp, compania a atras câţiva investitori strategici, inclusiv pe miliardarul francez Xavier Niel, care, în septembrie, a achiziţionat o participaţie de 2,5% la Vodafone.

„Credem, ca mulţi alţii, că actualul preţ al acţiunilor Vodafone nu reflectă valoarea pe termen lung a afacerilor sale operaţionale sau anunţata consolidare şi oportunităţile legate de infrastructură”, a afirmat directorul general al Liberty, Mike Fries.

Marţi, acţiunile Vodafone au urcat cu 0,8% la Bursa de la Londra.

Luna aceasta, directorul financiar Margherita Della Valle, care a devenit şef interimar al Vodafone după demisia neaşteptată a fostului director general Nick Read în decembrie, a menţinut nemodificate previziunile anuale privind rezultatele financiare, dar a declarat: „Recentul declin al veniturilor în Europa arată că putem mai mult”.

Vodafone a raportat o creştere cu 1,8% a veniturilor din servicii în trimestrul trei fiscal, după un avans de 2,5% în precedentele trei luni, din cauza condiţiilor mai dificile din Germania, Italia şi Spania, care au compensat performanţa robustă din Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice către Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice către Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice cu rază scurtă de acţiune către Marea Japoniei, a anunţat joi Statul Major Interarme sud-coreean (JCS), la mai puţin de o săptămână după......
Casa Națională de Pensii Publice are un nou președinte
Casa Națională de Pensii Publice are un nou președinte
Vasilica-Valentina Robu a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, printr-o decizie ...
Peiu, AUR: Sistemul bancar din România este un paradox speculativ! Băncile au profituri record, dar finanţează statul risipitor în loc de economia reală
Peiu, AUR: Sistemul bancar din România este un paradox speculativ! Băncile au profituri record, dar finanţează statul ...
Liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu a evidenţiat vulnerabilităţile structurale grave ale sistemului bancar din România, ...
Petrom, profit de 4 miliarde de lei la nouă luni, creștere de 18%, după un trimestru 3 excepțional. A plătit taxe de 16 miliarde
Petrom, profit de 4 miliarde de lei la nouă luni, creștere de 18%, după un trimestru 3 excepțional. A plătit taxe de ...
OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din Europa de Sud-Est, a raportat pentru primule nouă luni ale anului un profit ...