Transgaz caută avocați să se judece cu Gazprom

Operatorul sistemului național de transport al gazelor Transgaz caută avocați care să-l asiste în procesul care va fi demarat împotriva unei subsidiare a grupului rus Gazprom, potrivit datelor companiei.
Mihai Nicuţ - J, 23 mart. 2023, 10:04
Transgaz caută avocați să se judece cu Gazprom

“Aprobarea încheierii unui contract de achiziție de servicii juidice de asistență și reprezentare având ca obiect inițierea și derularea procedurilor juridice necesare recuperării debitului restant înregistrat de Gazprom Export LLC, precum și mandatarea directorului general al SNTGN Transgaz SA să semneze acest contract”.

Prevederea apare în convocatorul Adunării Generale a Acționarilor Transgaz, care urmează să aibă loc la 26 aprilie.

Este vorba de fapt de drepturile de tranzit pentru unul dintre cele trei fire ale gazoductului Transbalcanic, cel care traversează Dobrogea între Isaccea și Negru Vodă prin care, în trecut, Gazprom avea exclusivitate la transportul gazelor spre Balcani dar care, în ultimii ani, nu a mai fost folosit. Asta pentru că, odată cu punerea în funcțiune a conductei Turk Stream, din Rusia spre Turcia pe fundul Mării Negre, gazele rusești au ajuns în zonă pe aici, ocolind Ucraina și gazoductul Transbalcanic.

Indiferent dacă transportă sau nu gaze, Gazprom trebuie, potrivit contractului vechi, să plătească tranzitul, pentru că este vorba despre o clauză “ship or pay”. În 2020, a fost reziliat contractul istoric de transport pe conducta Isaccea–Negru Vodă 3 prin încheierea unui Acord de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA și Gazprom Export LLC și în teorie Transgaz a putut să închirieze capacitate pe conductă oricui ar fi dorit să transporte gaze prin ea.

Contractul a fost reziliat în 2020, cu doi ani înainte de termen, dar, potrivit înțelegerii, Gazprom tot ar fi trebuit să plătească, eșalonat, până în 2023, mai puțin pentru capacitatea pe care Transgaz ar fi reușit să o rezerve altui shipper de gaze. Deducem încă că nu a mai plătit și înregistrează datorii către Transgaz.

“Prin BVC 2022 a fost bugetată diminuarea ajustării creanțelor clienți, pe seama încasării creanțelor restante înregistrate de Electrocentrale București. Impactul benefic al încasării creanțelor restante înregistrate de Electrocentrale București a fost diminuat de constituirea ajustărilor pentru creanțele restante înregistrate în relația cu Electrocentrale Constanța, Black Sea Oil&Gas SA și Gazprom Export LLC”, mai arată compania românească.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...