Marile oferte de vânzare ale statului nu au egalat anul de glorie 2007 al Bursei din Bucureşti

Decontarea tranzacţiilor aferente ofertei publice de vânzare a 15% din acţiunile Romgaz va consacra luna noiembrie drept cea mai lichidă din istoria Bursei de Valori Bucureşti, cu tranzacţii de peste 2 miliarde de lei. Totuşi anul 2013, al celor mai mari oferte publice de la BVB, nu va egala anul de glorie 2007.
Adrian N. Ionescu - D, 10 nov. 2013, 22:01
Marile oferte de vânzare ale statului nu au egalat anul de glorie 2007 al Bursei din Bucureşti

Luna noiembrie va deveni cea mai bogată din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB) numai din înregistrarea tranzacţiilor de peste 1,7 miliarde de lei (380 de milioane de euro), aferente ofertei publice a Romgaz (SNG).

Recordul celei mai bogate luni a Bursei îl deţine încă celebra lună iulie 2007, cu 1,574 miliarde de lei.

Există mari şanse ca recordul să fie bătut şi în euro: iulie 2007 strângea 502 milioane, iar pentru noiembrie 2013 nu ar trebui să fi o problemă să  mai strângă 270 de milioane de euro (doar 60% din ofertă s-a derulat la BVB).

Doar pe tranşa investitorilor mici s-au făcut subscrieri pentru SNG de peste 1,1 miliarde de euro.

În 24 iulie 2007, se înregistrau maximele absolute de preţuri pentru acţiunile româneşti, după care a început declinul.

Apoi investitorii aveau să devină tot mai nesiguri privind criza creditelor neperformante din SUA (subprime), care aveau să şi declanşeze criza financiară globală, al cărui debut l-a certificat falimentul băncii de investiţii Lehman Brothers, în septembrie 2008.

În 10 dintre lunile anului 2007, lichiditatea (valoarea tranzacţiilor) la BVB depăşeau pragul de un miliard de lei. La fel şi în ianuarie 2008, dar  deja recordurile de lichiditate era expresia începutului panicii.

Statisticile pe termen lung ameliorează euforia alimentată de marile succese ale ofertelor, care sunt nişte statistici pe termen scurt.

Romgaz a fost cea mai mare ofertă publică de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Din iulie 2007 şi până în octombrie 2013, după oferta publică a Nuclearelectrica, doar două luni se mai pot lăuda cu lichidităţi de peste un miliard de lei, februarie şi august 2011, anul în care investitorii au început să-şi recapate suflul şi pofta de risc.

Tot anul 2013, al relansării bursei prin oferte publice de vânzare a acţiunilor unor mult dorite companii de stat, nu a strâns mai mulţi bani decât jumătate din anul de glorie 2007. În euro – cu atât mai puţin (cursul mediu în iulie 2007 a fost de 3,13 lei / euro, în timp ce în prezent se luptă  să rămână sub 4,5 lei / euro).

Partea bună a statisticilor recente este că luna mai 2013, ulterioară ofertei publice a Transgaz, a certificat potenţialul intact al pieţei româneşti. A fost prima lună peste pragul de un miliard de lei, şi a treia din februarie 2008 încoace.

Semnificaţia rămâne valabilă chiar şi cu corecţia cursului valutar, cum s-a văzut la început.

Luna noiembrie va certifica eliberarea unora din oficiali de îndoielile legate de capacitatea Bursei din Bucureşti de a absorbi marile cereri.

Doar că, după Hidroelectrica, va începe penuria de mari oferte.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...