Bursa a deschis indecis, pe un rulaj susţinut de acţiunile Romgaz

Bursa de la Bucureşti era în stagnare după primele transferuri de marţi, într-o piaţă dominată de tranzacţiile cu acţiunile Romgaz (SNG), care au acoperit 92% din lichiditatea totală de 48,4 milioane lei (10,86 milioane euro).
Economica.net - mar, 12 nov. 2013, 09:28
Bursa a deschis indecis, pe un rulaj susţinut de acţiunile Romgaz

După prima oră de tranzacţionare au fost rulate acţiuni Romgaz în valoare de 44,3 milioane lei, iar cel mai recent schimb a fost perfectat la 34,92 lei, cu 16,4% peste preţul din tranşa mare.

Statul a vândut 15% din acţiunile Romgaz prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde lei (534 milioane dolari sau 391 milioane euro). Majoritatea titlurilor au fost vândute la preţul de 30 lei/acţiune, iar investitorii care au beneficiat de discount-uri (pentru subscrierile de cel mult 10.000 de acţiuni) au cumpărat titlurile la 28,5 lei şi, respectiv, la 29,1 lei.

Astfel, comparativ cu preţurile cu discount, cotaţia de la BVB este cu 22,52% mai mare şi, respectiv cu 20%.

Acţiunile Romgaz au intrat marţi la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), concomitent cu începerea transferurilor cu certificatele de depozit (GDR) pe piaţa de la Londra.

La ora transmiterii acestei ştiri, certificatele erau cotate la 10,36 dolari, cu 12% peste preţul GDR din ofertă, de 9,25 de dolari. Rulajul era de 39.227 de unităţi.

În jurul orei 11:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, oscila aproape de nivelul de luni.

În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea au menţinut indicele BET-FI aproape de nivelul de referinţă, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era tot în stagnare

Indicele BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea afişa o creştere nesemnificativă, iar indicele BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea, urca cu 0,17%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 48,4 milioane lei, iar cele mai lichide erau titlurile Romgaz.

Titlurile Nuclearelectrica consemnau al doilea rulaj din piaţă, de 2,72 milioane lei, iar cel mai recent transfer a fost realizat la 11,63 lei, cu 1,13% peste referinţă.

Te-ar mai putea interesa și
Tronsonul Suceava – Siret ar fi costat cu peste 40% mai mult ca autostradă decât ca drum expres
Tronsonul Suceava – Siret ar fi costat cu peste 40% mai mult ca autostradă decât ca drum expres
Retrogradarea tronsonului Suceava - Siret la rangul de drum expres de la autostradă a stârnit nemulțumiri în rândul policienilor din Bucovina. Iată cum calmează spiritele ministrul......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, aduc 1,9 milioane de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, aduc 1,9 milioane de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 18%, în ianuarie 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 18%, în ianuarie 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 17,66%, în ianuarie 2026, comparativ cu luna precedentă, până la ...
Iran: Alireza Arafi, ayatollah interimar, numit în triumviratul care asigură tranziţia după moartea lui Ali Khamenei
Iran: Alireza Arafi, ayatollah interimar, numit în triumviratul care asigură tranziţia după moartea lui Ali Khamenei
Alireza Arafi, demnitar religios membru al Adunării Experţilor şi Consiliului Gardienilor Revoluţiei, a fost numit duminică ...