Scandalul vaccinurilor: Pfizer şi BioNTech propun statelor UE să plătească jumătate din vaccinurile Covid anulate

În contextul excedentului de vaccinuri COVID-19, grupurile farmaceutice Pfizer Inc şi BioNTech au venit cu o nouă propunere către Uniunea Europeană, conform căreia statele membre să plătească jumătate din preţul pentru fiecare din cele aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin Covid anulate, informează cotidianul Financial Times, preluat de Reuters și citat de Agerpres
AGERPRES - D, 30 apr. 2023, 13:51
Scandalul vaccinurilor: Pfizer şi BioNTech propun statelor UE să plătească jumătate din vaccinurile Covid anulate

Citând surse din apropierea discuţiilor, Financial Times susţine că blocul comunitar negociază un acord revizuit cu BioNTech/Pfizer, în pofida faptului că Parchetul European a deschis o anchetă privind contractul iniţial semnat cu compania Pfizer/BioNTech în primăvara lui 2021.

Noul contract include atât o prevedere conform căreia statele membre să plătească jumătate din preţ, adică aproximativ 10 euro, pentru fiecare din cele aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin anulate în fiecare an până în 2026, precum şi posibilitatea UE de a face trecerea la noi tipuri de vaccin concepute pentru orice viitoare versiuni ale virusului.

În luna ianuarie a acestui an Reuters a dezvăluit că se poartă discuţii între UE şi cei doi producători de medicamente în ideea de a reduce cele 500 de milioane de doze de vaccin COVID-19 pe care Bruxelles-ul s-a angajat să le cumpere în acest an, în schimbul unui preţ mai mare.

Negocierile cu BioNTech/Pfizer vin într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi revizuiască legislaţia care reglementează industria sa farmaceutică, evaluată la 148 de miliarde de dolari, în speranţa că astfel va relansa investiţiile şi va extinde accesul la medicamente ieftine, într-un moment în care bugetele pentru sănătate sunt afectate de costul tratării COVID-19.

Pfizer nu a dorit să comenteze articolul din Financial Times, citând clauzele de confidenţialitate, dar a spus că discuţiile cu Comisia Europeană s-au derulat „cu bun credinţă de către toate părţile” şi că grupul este angajat să găsească „soluţii pragmatice”.

Însă un acord revizuit între blocul comunitar şi BioNTech/Pfizer ar reprezenta o ameninţare existenţială pentru programele de vaccinuri Covid-19 ale altor producători de vaccinuri, în condiţiile în care comenzile primite de rivali de la UE în perioada pandemiei au fost semnificativ mai mici. „Dacă BioNTech/Pfizer va furniza aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin pe an în următorii ani asta e practic aproape toată piaţa”, s spus o sursă din apropierea negocierilor.

Contractul semnat în luna mai 2021 de Comisia Europeană şi Pfizer/BioNTech acoperă 900 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în 2022 şi în 2023, cu opţiunea de a comanda alte 900 de milioane de doze. Acesta este cel mai important contract pentru vaccinuri împotriva COVID-19 semnat de Comisie şi va domina portofoliul de vaccinuri al UE până la sfârşitul anului 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...