Bursa a deschis în creştere uşoară. Acţiunile OMV Petrom erau cele mai tranzacţionate

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere uşoară, cu 0,18%, într-o piaţă cu lichiditate modestă şi susţinută în proporţie de 38% de transferurile cu acţiunile OMV Petrom (SNP), în sumă de 1,29 milioane lei.
Economica.net - vin, 15 nov. 2013, 10:05
Bursa a deschis în creştere uşoară. Acţiunile OMV Petrom erau cele mai tranzacţionate

Cel mai recent transfer cu acţiunile companiei petroliere a fost perfectat la 0,4499 lei, cu 0,87% peste nivelul de joi.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi seară că a vândut acţiunile pe care le deţinea la OMV Petrom, reprezentând 1,6% din totalul titlurilor, pentru care va încasa 385,6 milioane lei (86,6 milioane euro).

Pachetul de acţiuni vândut este dublu faţă de cel scos iniţial la vânzare.

BERD a vândut acţiunile la preţul de 0,42 lei, cu 12,09% sub cotaţia de marţi, dinaintea lansării plasamentului privat, şi cu 6,9% sub ultima cotaţie de miercuri a acţiunilor OMV Petrom.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,28% în prima parte a şedinţei de vineri, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 0,55% peste şedinţa precedentă.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), era în stagnare.

Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,24%, iar indicele extins BET-BK oscila aproape de nivelul de joi.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Rulajul pieţei, de 3,4 milioane lei, era susţinut de acţiunile OMV Petrom (1,29 milioane lei), FP (840.000 lei) şi Romgaz (511.000 lei).

Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,8%%, la 0,803 lei, iar cotaţia titlurilor Romgaz a coborât cu 0,15%, la 33,84 lei. La începutul şedinţei de vineri de la Bucureşti, pe bursa de la Londra acestea erau transferate la 10,34 dolari (34,22 lei).

Bursele europene au deschis vineri în urcare uşoară, investitorii aşteptând datele privind producţia industrială din SUA pentru luna octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu au făcut-o
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu ...
De la sfârșitul anului trecut, toate trotinetele care se încadrează în anumite condiții trebuie să aibă RCA, la fel ca automobilele sau orice alt autovehicul. Mai exact, sunt obligați să......
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Producătorul de anvelope Bridgestone atenționează șoferii să nu ignore efectele temperaturilor ridicate asupra anvelopelor, ...
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ne-au mai păsuit câteva luni
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ...
Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, susține că agenția Fitch intenționa inițial să retrogradeze ratingul ...
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde de dolari în doar câteva zile
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde ...
Fondul de investiţii Situational Awareness, fondat de fostul cercetător OpenAI Leopold Aschenbrenner, şi-a redus activele ...