Statele din G7 le „datorează” ţărilor sărace 13 trilioane de dolari – Oxfam

Statele bogate şi industrializate din grupul G7 le datorează celor mai sărace ţări în jur de 13 trilioane de dolari ca ajutor pentru dezvoltare neplătit, precum şi ca sprijin în lupta împotriva schimbărilor climatice, potrivit estimărilor organizaţiei umanitare Oxfam, transmite dpa.
AGERPRES - mie, 17 mai 2023, 10:57
Statele din G7 le

În loc de a-şi respecta obligaţiile, state din G7 şi băncile lor cer să le fie achitate datorii de 232 milioane de dolari pe zi, a arătat Oxfam miercuri, înaintea summitului G7 care va avea loc vineri la Hiroshima, în Japonia, scrie Agerpres.

‘Statelor bogate din G7 le place să se prezinte ca salvatori, dar ceea ce fac este să opereze un dublu standard mortal – ele joacă după un set de reguli, în timp ce fostele lor colonii sunt forţate să joace după un altul’, a declarat directorul executiv interimar al Oxfam, Amitabh Behar.

‘Lumea bogată este cea care este datoare Sudului Global. Cu ajutorul pe care l-au promis decenii în urmă, dar nu l-au acordat niciodată. Cu costurile uriaşe de pe urma pagubelor de mediu cauzate de arderile lor nesăbuite de combustibili fosili. Cu averea imensă construită pe colonialism şi sclavie’, a continuat Behar.

Potrivit Oxfam, summitul de la Hiroshima are loc într-o perioadă marcată de tăieri salariale, majorări puternice ale preţurilor la alimente şi creşterea foametei la nivel mondial.

Pentru prima dată în 25 de ani, bogăţia extremă şi sărăcia extremă cresc simultan, afirmă Oxfam.

Potrivit acestei organizaţii, statele G7 şi-au încălcat promisiunea de a acorda anual 100 miliarde de dolari pentru a ajuta ţările sărace să facă faţă schimbărilor climatice, în timp ce emisiile lor de carbon sunt estimate a fi cauzat pagube de 8,7 trilioane de dolari în ţările cu venituri scăzute şi medii.

În 1970, ţările bogate au promis să acorde 0,7% din PIB anual ca ajutor pentru dezvoltare. Însă 4,49 trilioane de dolari nu au fost acordate, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din ceea ce se promisese.

‘Acei bani ar fi putut să facă o diferenţă’, a arătat Behar.

Banii respectivi ar fi putut să fie folosiţi pentru şcolarizarea copiilor, pentru spitale, medicamente vitale, acces la apă, pentru o infrastructură, agricultură şi securitate alimentară mai bune şi pentru multe altele, a adăugat responsabilul Oxfam.

‘G7 trebui să îşi plătească datoriile. Nu este vorba despre bunăvoinţă sau caritate, este o obligaţie morală’, a mai spus Behar.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă: “Țineți cont de ce s-a întâmplat în acest an!”
Avertisment pentru construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă: “Țineți cont de ce s-a întâmplat ...
Comitetul interministerial Bala, format prin decizie a prim-ministrului pentru a mai atenua din efectele crizei generate de debitul mic al Dunării, atrage atenția că proiectul de finalizare a......
Lenovo Tech World revine la CES 2027, pentru a contura următoarea etapă a erei Hybrid AI
Lenovo Tech World revine la CES 2027, pentru a contura următoarea etapă a erei Hybrid AI
Lenovo anunță că Lenovo Tech World, evenimentul său anual dedicat inovației, revine la CES 2027, în Las Vegas. Organizat ...
Ilie Bolojan observă că creșterea TVA a fost foarte criticată, dar, surpriză, în actualul program de guvernare nu este prevăzută reducerea taxei
Ilie Bolojan observă că creșterea TVA a fost foarte criticată, dar, surpriză, în actualul program de guvernare nu este ...
Premierul interimar Ilie Bolojan atrage atenţia că programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu nu ...
Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministrul propus al Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificare undeva la 7,2 miliarde de lei pentru ...
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru ...