Sindicatele din Educaţie avertizează Guvernul că salariaţii sunt hotărâţi să iasă masiv în stradă

Salariaţii din educaţie ameninţă că vor ieşi masiv în stradă, în paralel cu greva generală, dacă Executivul nu vine cu propuneri care să soluţioneze problemele cu care aceştia se confruntă, potrivit unui comunicat comun al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţiei Naţionale Sindicală "Alma Mater".
AGERPRES - lun, 22 mai 2023, 13:33
Sindicatele din Educaţie avertizează Guvernul că salariaţii sunt hotărâţi să iasă masiv în stradă

„Atenţionăm Guvernul României că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă”, se spune în comunicatul citat de Agerpres.

Cele trei federaţii, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, au respins duminică „aşa-zisa ofertă a Guvernului României”.

„Nu avem nevoie de ajutoare sociale! Nu suntem asistaţi social! Avem nevoie de salarii decente! Nu am decis să facem grevă peste noapte! Nu facem jocuri politice! Este greva oamenilor şcolii, este greva celor peste 200.000 de angajaţi din învăţământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor. Este greva celor care spun răspicat: Aşa nu se mai poate! Acum, mai mult ca oricând, este important să dăm dovadă de unitate. Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor!”, afirmă sindicaliştii.

Ei atrag atenţia asupra manipulărilor şi dezinformărilor de pe reţelele sociale şi cele care apar în spaţiul public pe anumite site-uri.

„Facem apel atât la jurnalişti, cât şi la membrii de sindicat să verifice informaţiile la nivelul organizaţiilor sindicatele teritoriale sau la federaţiile reprezentative din învăţământ! De aproape doi ani tragem semnale de alarmă, organizăm acţiuni de protest. Din anul 2021 şi până în prezent, când s-a luat decizia declanşării grevei, am avut următoarele acţiuni de protest: 6 decembrie 2021 – am depus la Registratura Guvernului 163.000 de petiţii ale angajaţilor din învăţământ prin care aceştia au solicitat majorarea în regim de urgenţă a salariilor; 20 – 22 decembrie 2021 – am pichetat sediul Guvernului României; 13 ianuarie 2022 – am pichetat sediul Guvernului României; 19 ianuarie 2022 – am organizat o grevă de avertisment de două ore; 25 mai 2022 – am organizat un miting de protest în Piaţa Victoriei; 1 februarie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României; 21 februarie 2023 – am anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că vom declanşa greva generală; 29 martie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României; 25 – 26 aprilie 2023 – am pichetat sediul Guvernului României; 10 mai 2023 – am organizat un marş de protest la care au participat peste 15.000 de angajaţi din învăţământ; 17 mai 2023 – am organizat o grevă de avertisment de două ore”, susţin reprezentanţii celor trei federaţii sindicale.

Greva generală din învăţământ a fost declanşată luni, 22 mai, şi va continua până când sindicaliştii vor primi din partea Guvernului o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare, a declarat duminică preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, la finalul negocierilor de la Palatul Victoria.

Peste 150.000 de cadre didactice şi circa 70.000 personal didactic auxiliar şi nedidactic participă la greva generală, potrivit potrivit reprezentanţilor FSE „Spiru Haret”.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu anunță stadiul lucrărilor la arena unui mare oraș din România
VIDEO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu anunță stadiul lucrărilor la arena unui mare oraș ...
Construcții Erbașu transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor din luna septembrie la stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, primul din România care va funcționa exclusiv cu energie verde....
Succes “made in România”. Cea mai noua anvelopă premium a finlandezilor de la Nokian Tyres, cu calificativ A pe linie, se fabrică la Oradea
Succes “made in România”. Cea mai noua anvelopă premium a finlandezilor de la Nokian Tyres, cu calificativ A pe linie, ...
Nokian Tyres lansează noul model Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă premium de vară dezvoltată pentru Europa Centrală ...
Bittnet Systems listează o nouă emisiune de obligațiuni la BVB, în valoare de 7,7 milioane de euro
Bittnet Systems listează o nouă emisiune de obligațiuni la BVB, în valoare de 7,7 milioane de euro
Bittnet Systems a listat marţi, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, o nouă emisiune de obligaţiuni ...
De la pompă la facturile pentru încălzire: prețurile energiei amenință cu un nou val de inflație
De la pompă la facturile pentru încălzire: prețurile energiei amenință cu un nou val de inflație
Prețurile petrolului au continuat să crească în ultima vreme, determinând o majorare a prețurilor combustibilului la ...