Amdaris, companie de IT originară din UK, deschide al doilea centru în România și plănuiește să angajeze încă 50 ingineri software până la finalul anului

Amdaris, compania de origine britanică ce oferă servicii de dezvoltare software, suport dedicat gestionării produselor web și consultanță strategică, va inaugura cel de-al doilea sediu național la București, devenind cea de-a șaptea locație globală a firmei tech.
Lidia Neagu - mar, 23 mai 2023, 12:20
Amdaris, companie de IT originară din UK, deschide al doilea centru în România și plănuiește să angajeze încă 50 ingineri software până la finalul anului

În afara Marii Britanii, compania fondată în 2009 de Vlad Nanu și Andy Rogers, are birouri în Bulgaria, Ucraina, România, Moldova și Dubai. Amdaris România are în momentul de față 250 de angajați, dintre care 200 la Timișoara și 50 la București, și își propune să dubleze numărul personalului din capitală până la finalul anului.

În 2022 grupul Amdaris a raportat o creștere de 94% a cifrei de afaceri, dublarea numărului de angajați la nivel global și o creștere de 90% în ceea ce privește media veniturilor totale per client.

La conducerea sucursalei din București se află Mara Pop, profesionist experimentat în  dezvoltare strategică de business și management de operațiuni, cu experiență în industriile de telecomunicații, software development și healthcare. Preluarea conducerii centrului de către Mara Pop păstrează procentul 100% feminin în ceea ce privește echipa de management Amdaris România, alături de Anna Grier, directorul centrului din Timișoara. Mai mult, echipa de management de proiecte din țară înregistrează un procent de 50% femei. La nivel de grup, Amdaris se mândrește cu posibilitatea de a crea oportunități în domeniul tehnologic pentru femei, cu un procent de 65% femei în managementul businessului și 44% femei în managementul de proiecte.

„Ne dorim ca noul birou din București să devină unul dintre cele mai importante centre de excelență tehnică și delivery pentru clienții noștri și una dintre cele mai puternice locații Amdaris. Din acest motiv, ne-am propus o serie de obiective, printre care securizarea poziției în piața locală prin recrutare continuă în perioada următoare, contribuția la strategia globală și creșterea generală a companiei, precum și menținerea unui nivel ridicat al satisfacției angajaților noștri. Această componentă de retenție și satisfacție a angajaților este deosebit de importantă pentru Amdaris, astfel că, prin programele de învățare continuă și de dezvoltare, precum și prin mediul de lucru oferit în cadrul birourilor organizației noastre, am atins un nivel de retenție de 86,7% printre cei 880 de angajați la nivel global”, a declarat Mara Pop, directorul centrului Amdaris București.

Centrul din București este o locație de importanță strategică pentru Amdaris. Din punct de vedere al poziționării regionale, dar și din alte considerente socio-economice, acest centru va deveni un hub și va servi drept unul dintre locurile principale de întâlnire atât cu clienții, dar și cu colegii din celelalte centre.

„România este singura țară în care compania are două centre independente în acest moment, această decizie fiind bazată pe potențialului imens al țării în zona de tehnologie. Alegerea orașului București este bazată pe mulți factori, precum faptul că există o concentrație mare de talent tech, ocupă locul șapte în Europa în categoria tehnologie și start-ups și este al șaisprezecelea hub IT din Europa ca mărime, cu peste 50.000 de programatori profesioniști. De asemenea, centrul din București joacă un rol important în rețeaua pe care am construit-o în Europa ce are ca scop lupta împotriva schimbărilor climatice”, a declarat Vlad Nanu, co-fondator și co-CEO al companiei Amdaris.

Locația noului birou Amdaris din București, își propune să reprezinte o soluție pentru problemele tipice ale angajaților. Aranjarea biroului va ține cont de particularitățile proceselor individuale sau de echipă, va fi optimizat pentru o tranziție facilă între diferitele zone ale biroului și va facilita spații colaborative care sprijină munca în echipă. Spațiul va urmări să sporească productivitatea, agilitatea, colaborarea și sentimentul de apartenență în comunitatea Amdaris, prin facilitarea conectării între colegi.

Amdaris, fondată în Marea Britanie, în 2009 de către Andy Rogers și Vlad Nanu, este o companie ce oferă servicii de IT, dezvoltare software, strategie și consultanță. Cu peste 880 de angajați la nivel global, compania are în prezent sedii în Bulgaria, Ucraina, România, Moldova și Dubai.

Compania este prezentă în România din anul 2012, odată cu deschiderea sediului regional din Timișoara.

Te-ar mai putea interesa și
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Coreea de Nord avertizează că ambiţiile nucleare ale Japoniei "trebuie împiedicate cu orice preţ", conform agenţiei oficiale de ştiri KCNA, după ce un oficial japonez a sugerat că ţara ar......
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale agresorului sexual american decedat Jeffrey Epstein şi membri ai Congresului au criticat dur sâmbătă administraţia ...
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. Bateriile sunt deja puse
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. ...
Instalația de stocare a energiei în baterii (BESS) Iaz este un proiect de baterii de 98,617 MW, construit special pentru ...
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea primelor negocieri faţă în faţă dintre Ucraina şi Rusia din ultimele şase luni, la Miami, ...