O treime dintre primării au refuzat protocoale cu Fiscul pentru impozitul agricol, în regiunea Vest

O treime din primăriile din regiunea Vest care nu au pe teritoriul lor servicii fiscale au refuzat să încheie protocoale cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) în vederea încasării impozitului pe venitul agricol, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - mar, 19 nov. 2013, 11:34
O treime dintre primării au refuzat protocoale cu Fiscul pentru impozitul agricol, în regiunea Vest

Şeful DGRFP Timişoara, Lucian Ovidiu Heiuş, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Arad, că aproximativ 30 la sută dintre primăriile din regiunea Vest (Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin) nu au semnat protocoale pentru încasarea impozitului pe venitul agricol, afirmând că unii primari nu o fac din raţiuni politice.

„Am semnat cu 70 la sută dintre primăriile care nu au pe teritoriul lor servicii fiscale, iar 30 la sută nu au dorit, asta e, legea e opţională (…) Cred că e vorba despre decizii de natură politică, unii spun că dacă sunt de la alt partid de ce să semneze”, a declarat Heiuş.

Şeful regional al Fiscului a spus că prin aceste protocoale se doreşte să se vină în întâmpinarea nevoilor locuitorilor care trebuie să plătească acest impozit.

„Primarii nu ne fac nouă un serviciu, ei îşi ajută propriii locuitori pentru a nu se deplasa la prima administraţie fiscală (…) Se pare că acest impozit va deveni unul de nivel local, iar cei care nu încheie un protocol vor fi cu un pas în urmă”, a mai spus Heiuş.

Primarul oraşului arădean Pecica, Petru Antal, declara, săptămâna trecută, că nu va încasa de la cetăţeni impozitul pe venitul agricol pentru că nu are suficient personal, în timp ce procedura ar implica şi costuri suplimentare pentru bugetul local.

Petru Antal (PDL) spunea că refuză să încheie un protocol în acest sens cu autorităţile fiscale.

„Pe lângă faptul că nu avem personal suficient în Primărie, ne confruntăm cu proceduri noi, raportări, transportul banilor către Arad. Practic, zilnic ar trebui să ducem banii la Arad, ceea ce implică cheltuieli de transport. E nevoie să fim însoţiţi de Poliţie sau de o firmă de pază specializată. Toate acestea conduc la costuri suplimentare, care trebuie suportate din bugetul propriu”, declara Antal.

Primarul afirma că după desfiinţarea biroului local al Finanţelor Publice, care deservea peste 20.000 de localnici, aceştia sunt nevoiţi să facă drumuri la Arad pentru plata taxelor către stat.

„Cel mai bine ar fi ca ANAF să reînfiinţeze administraţiile defiinţate în patru oraşe din judeţ, pentru că altfel oamenii vor avea de suferit”, spunea Petru Antal.

La începutul lunii septembrie, administraţiile finanţelor publice din oraşele Pecica, Nădlac, Curtici şi Pâncota au fost desfiinţate, în cadrul procesului de reorganizare a ANAF, peste o sută de oameni fiind concediaţi.

Te-ar mai putea interesa și
„Matriarhat” în patria lui Hamlet – Premierul Danemarcei Mette Frederiksen şi-a prezentat guvernul, format în majoritate din femei
„Matriarhat” în patria lui Hamlet – Premierul Danemarcei Mette Frederiksen şi-a prezentat guvernul, format ...
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a prezentat miercuri componenţa noului său guvern care, pentru prima dată în istoria Danemarcei, numără mai multe femei decât bărbaţi, relatează AFP....
FOTO Primul avion Boeing 737 MAX care înnoiește flota TAROM va purta numele „Mircea Lucescu”
FOTO Primul avion Boeing 737 MAX care înnoiește flota TAROM va purta numele „Mircea Lucescu”
TAROM a încheiat astăzi, 3 iunie, protocolul de utilizare a numelui lui Mircea Lucescu pentru denumirea primei aeronave ...
Tranzacție majoră în construcții aprobată în România. Gigantul elvețian Sika preia Akkim, producător de materiale chimice din Turcia
Tranzacție majoră în construcții aprobată în România. Gigantul elvețian Sika preia Akkim, producător de materiale ...
Consiliul Concurenței a dat undă verde achiziției pe care Sika o face și în țara noastră. Grupul elvețian cumpără ...
VIDEO Uzina din România care livrează componente pentru cel mai vândut avion din lume. Afaceri în creștere pentru gigantul Sonaca
VIDEO Uzina din România care livrează componente pentru cel mai vândut avion din lume. Afaceri în creștere pentru gigantul ...
Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, și-a dublat anul trecut capacitatea de producție la fabrica ...