Amenda impusă Ryanair în Ungaria a fost anulată de Tribunalul Municipal din Budapesta

Ryanair a salutat joi hotărârea Tribunalului Municipal din Budapesta, care a anulat amenda de 763.000 euro impusă de Autoritatea de protecţie a consumatorilor din Ungaria (CPA) în august 2022, după ce Ryanair a transferat spre consumatori noua taxă asupra "profiturilor excesive" impusă de Guvernul de la Budapesta, în valoare de 10 euro pentru fiecare pasager care pleacă din Ungaria, se arată într-un comunicat al operatorului aerian irlandez.
AGERPRES - vin, 02 iun. 2023, 14:47
Amenda impusă Ryanair în Ungaria a fost anulată de Tribunalul Municipal din Budapesta

La acel moment, Ryanair a condamnat această taxă asupra „profiturilor excesive” când principalele companii aeriene din Ungaria (inclusiv Ryanair) raportau pierderi record din cauza pandemiei, scrie Agerpres.

Într-o decizie anunţată săptămâna trecută, Tribunalul municipal din Budapesta a anulat amenda şi a confirmat că Ryanair putea trece în mod legal spre consumatori această taxă, dar şi că drepturile procedurale ale Ryanair au fost „încălcate”. Decizia Tribunalului este în linie cu legislaţia UE, care garantează tuturor companiilor aeriene libertatea de a stabili preţurile şi de a transfera spre consumatori taxele retroactive.

Ryanair a salutat decizia, „care anulează această amendă absurdă şi motivată politic”, se arată în comunicat.

„Salutăm decizia Tribunalului din Ungaria, care reflectă adecvat legislaţia UE, care garantează companiilor aeriene libertatea de a stabili preţurile şi de a transfera spre consumatori taxele retroactive, chiar în cazuri va acesta, când nu există bază legală pentru taxa impusă de Guvernul de la Budapesta, în valoare de 10 euro pentru fiecare pasager care pleacă din Ungaria, într-un moment în care toate companiilor aeriene din UE pierdeau bani din cauza pandemiei”, a afirmat directorul juridic al Ryanair, Juliusz Komorek.

Ryanair crede că „amenda impusă de Autoritatea de protecţie a consumatorilor din Ungaria (CPA) este motivată politic, şi cere ministrului Justiţiei, Judit Varga, să-şi ceară scuze pentru postarea de pe Facebook în care salută impunerea amenzii, care acum este anulată de Tribunalul ungar. Ryanair continuă să investească în Ungaria, şi continuă să ofere bilete la preţuri scăzute către şi dinspre Ungaria, atât pentru cetăţenii maghiari cât şi pentru cei care vizitează ţara. Clarificările anunţate de Tribunalul ungar vor ajuta Ryanair să continue să investească şi să-şi majoreze traficul în Ungaria, în beneficiul cetăţenilor din Ungaria, a familiilor lor şi a sectorului ungar al turismului”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...