Petrom și-a deschis firmă de servicii petroliere

OMV Petrom a creat o nouă companie, OMV Petrom Energy Solutions, care are ca obiect de activitate servicii conexe producției de petrol și gaze, potrivit datelor publice.
Mihai Nicuţ - J, 06 iul. 2023, 11:41
Petrom și-a deschis firmă de servicii petroliere

OMV Petrom Energy Solutions SRL are sediul social la Petrom City, acolo unde este și sediul Petrom, și a fost creată la 31 mai 2023, potrivit datelor din Monitorul Oficial.

“Domeniul principal de activitate: grupa CAEN: 091 – Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale. Activitate principală: 0910 – Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale”, scrie în hotărârea publicată în Monitorul Oficial.

Ce ar putea face Petrom cu noua firmă

La prima vedere, este posibil ca noua companie să fie cea care se va ocupa de contractele necesare derulării proiectului de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, unde Petrom va mai cheltui până la două miliarde de euro (partea ei), până în 2027, momentul extracției primelor gaze.

Voci din industrie spun însă că ar putea fi vorba și despre altceva, adică despre re-internalizarea activităților de servicii, pe care compania le-a externalizat în trecut și acum lucrează doar cu contractori externi pentru aceste servicii. La acestă decizie a Petrom – dacă în acest scop a fost constituită firma – ar fi contribuit și problemele pe care le-ar fi avut unul dintre contractorii săi principali, grupul austriac Christof, care și-a restructurat la începutul anului activitățile din România, după ce s-a confruntat cu o insolvență a unor companii din grup.

Nu există încă o confirmare oficială a Petrom – cu ce se va ocupa noua companie.

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere cu amanuntul, Grupul este prezent in Romania si in tarile invecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinarii, sub doua branduri, OMV si Petrom.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier al BCR România s-a situat la 48,7 în octombrie, revenind pe contracție. Costurile de producție au crescut
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier al BCR România s-a situat la 48,7 în octombrie, revenind pe contracție. Costurile ...
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier al BCR România s-a situat la 48,7 în octombrie, în scădere față de 50,9 în septembrie, punând capăt unei serii de trei luni de expansiune. Această......
Efectul scumpirii kerosenului la TAROM: Compania a plătit cu 18,2 milioane de dolari în plus. În ce stadiu este bugetul și planul pentru Bruxelles
Efectul scumpirii kerosenului la TAROM: Compania a plătit cu 18,2 milioane de dolari în plus. În ce stadiu este bugetul ...
Efectele războiului din Golful Persic și creșterea prețului la petrol se văd în situațiile financiare ale TAROM. Operatorul ...
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: „În timp, am adăugat foarte multă gamă și foarte mult spectacol”
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: ...
eMAG începe negocierile pentru reducerile de Black Friday încă din momentul în care încheie contractele anuale cu furnizorii ...
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea ...