Cel mai slab leu din ultimele două luni, pe interbancar. Cursul a urcat peste 4,46 lei/euro

Cursul de schimb a urcat peste 4,45 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, într-o piaţă cu volume medii de tranzacţionare, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 08:47
Cel mai slab leu din ultimele două luni, pe interbancar. Cursul a urcat peste 4,46 lei/euro

La debutul şedinţei locale euro a fost cotat la 4,4420 – 4,4450 lei, cu 0,8 – 0,95 bani (aproximativ 0,2%) peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4340 – 4,4355 lei/euro.

Ulterior, cursul a urcat până la 4,4530 – 4,4550 lei/euro, cu 1,9 – 1,95 bani (0,4%) peste închiderea de luni.

În prima oră, cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4420 lei/euro, iar maximul de 4,4535 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară, euro era cotat la 4,4500 – 4,4530 lei, respectiv cu 1,6 – 1,75 bani (aproape 0,4%) mai sus decât nivelurile de luni din jurul orei 16:30.

„Pe termen scurt este estimată deprecierea leului, după anunţul de luni seară al preşedintelui Traian Băsescu privind memorandumul cu FMI. Este o reacţie normală a pieţei la acest anunţ. Volumele de tranzacţionare sunt normale. În general este lipsă de interes din partea jucătorilor străini pentru monedele statelor din regiune”, a afirmat un dealer.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

Discutarea în board-ul FMI a scrisorii de intenţie şi a memorandumului de politici economice încheiate cu autorităţile române, programată pentru luna decembrie, va fi amânată întrucât documentele trebuie să conţină şi semnătura preşedintelui ţării.

Acordul este în vigoare, însă board-ul FMI nu va mai discuta pe 18 decembrie, aşa cum era programat, scrisoarea de intenţie şi memorandumul cu România, potrivit ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

După prima oră a şedinţei interbancare de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro.

Cursul de referinţă anunţat luni de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 0,53 bani, la 4,4359 lei/euro.

Leul s-a întărit şi în raport cu francul elveţian, cursul de referinţă coborând de la 3,6071 lei/franc la 3,6007 lei/franc şi a atins cel mai redus nivel de după 7 noiembrie. La acea dată, cursul de referinţă leu/franc elveţian a fost de 3,5945 unităţi.

Cursul de schimb leu/dolar american a crescut însă, cu 1,01 bani, la 3,2745 lei/dolar. În şedinţa de vineri, rata de schimb a fost de 3,2644 lei.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate marţi dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase şi plasate în lei pe termen de o zi au urcat la 1,75% – 2,25% pe an, după ce luni au avansat uşor, la 1,49 – 1,98% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...