Ministrul german de interne: Nu a venit momentul aderării la Schengen pentru România

Ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, a declarat joi, la sosirea la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), că România și Bulgaria au făcut progrese considerabile în privința reformelor monitorizate prin MCV, dar că acestea sunt insuficiente din perspectiva condițiilor legale care să permită admiterea în spațiul Schengen.
Economica.net - J, 05 dec. 2013, 13:00
Ministrul german de interne: Nu a venit momentul aderării la Schengen pentru România

‘După părerea noastră nu a venit momentul pentru eliminarea controalelor la frontieră pentru aceste două țări. Vom primi în ianuarie rapoartele de țară, de acum se știe că s-au făcut progrese considerabile în privința refomelor din domeniu, care nu sunt însă suficiente în privința condițiilor legale care să permită admiterea în spațiul Schengen’, a spus Hans-Peter Friedrich.

În privința stabilirii unei date ulterioare pentru luarea unei decizii (privind aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen, n.r.), el a precizat că ”deocamdată nu poate aprecia când va veni momentul admiterii’.

Un alt subiect abordat de Friedrich a fost reprezentat de preocupările pe care le au unele state legate de libertatea de circulație, în condițiile în care vicepreședintele CE Viviane Reding, responsabilă pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie, urmează să le prezinte joi miniștrilor o comunicare în domeniu.

‘Unele țări au o problemă și anume că libertatea de mișcare este folosită greșit de către cei care vin dintr-o țară în alta ca să primească beneficii sociale. Asta nu se poate, nu corespunde reglementărilor libertății de mișcare. Unele țări s-au adresat Comisiei Europene din luna iunie, printre care și Germania, și au cerut o acțiune comună pentru căutarea unei soluții la această problemă’, a spus ministrul federal de interne.

El a reamintit că CE va prezenta joi o comunicare, dar a ținut să menționeze foarte clar că ‘nu suntem mulțumiți de aceasta, nu este suficientă pentru rezolvarea problemei, suntem de acord că trebuie o abordare comună’.

‘Ceea ce lipsește în raport este atât claritate din punct de vedere legal, cât și o soluție la faptul că statele de origine nu se folosesc de mijloacele prevăzute în cadrul legislației UE pentru a îmbunătăți situația propriilor cetățeni. Avem nevoie de o înțelegere comună pentru protecția libertății de mișcare și împiedicarea abuzurilor. La nevoie, ne vom vedea nevoiți să ne înțelegem la nivel multilateral, în afara structurilor UE, ca să alegem o abordare comună’, a avertizat Hans-Peter Friedrich.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...