Băsescu: Am promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2014

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că a promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2014.
Economica.net - lun, 09 dec. 2013, 16:46
Băsescu: Am promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2014

„Am promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, așa cum am anunțat”, a spus Băsescu.

El a menționat că nu are nimic cu acest buget.

„Nu a existat în intenţia mea să opresc acest buget”, a spus Băsescu.

Băsescu a declarat, joi, că Bugetul nu a sosit la promulgare, că se aşteaptă să primească legea luni şi că o poate analiza, înainte de a lua o decizie, până pe 29 decembrie, el precizând că va promulga imediat Bugetul asigurărilor sociale.

Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a miniştrilor.

Şeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge Bugetul în condiţiile în care acesta conţine creşterea accizei la carburant.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...