Autostrada Transilvania: Contractul pentru lotul Chiribiș – Biharia va fi semnat cu orădenii de la Precon

Contractul pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș - Biharia (28,55 km) va putea fi semnat cu compania românească declarată câștigătoare, după ce nu au mai fost depuse contestații, potrivit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Amintim că acest contract a fost câștigat de o asociere condusă de firma din Oradea Precon Transilvania.
Anemona Andone - mar, 22 aug. 2023, 14:55
Autostrada Transilvania: Contractul pentru lotul Chiribiș - Biharia va fi semnat cu orădenii de la Precon

„Într-un final, cred că s-a finalizat și acea poveste cu Chiribiș – Biharia, care ieri cred că avea termen de depunere contestații (în instanță – n.r.). Informațiile pe care le avem până acum este că nu s-au depus contestații, ceea ce înseamnă că în perioada următoare vom solicita documentele și vom semna contractul pe Chiribiș – Biharia, ceea ce e un lucru foarte bun. E o companie românească”, a spus șeful Transporturilor, aflat în vizită pe șantiere.

Câştigătorul licitaţiei pentru construcţia subsecţiunii Chiribiş – Biharia a Autostrăzii Transilvania este o asociere de constructori români, care în 24 de luni va trebui să construiască cei 28,55 de kilometri, anunța pe 8 iunie 2023 ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

„A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru construcţia subsecţiunii Chiribiş – Biharia a Autostrăzii Transilvania! După semnarea contractului, asocierea de constructori români va avea la dispoziţie 785,21 milioane de lei (fără TVA) şi 24 de luni (6 luni proiectare şi 18 luni execuţie lucrări) pentru construcţia celor 28,55 km ai acestui proiect”, a transmis atunci Grindeanu.

La rândul său, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat în iunie că asocierea de constructori şi proiectanţi români Precon Transilvania S.R.L. – Citadina 98 S.A. a fost desemnată câştigătoare pentru realizarea secţiunii de autostradă Chiribiş – Biharia, parte din Autostrada Transilvania.

Ulterior, procedura a fost contestată, însă Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația.

Câștigător pe Suplacu de Barcău – Chiribiș

„Pe Chiribiș – Suplacu de Barcău, în septembrie vom putea semna și acolo dacă nu vor fi contestații”, a mai spus marți ministrul Transporturilor.

Pe 12 iunie, Cristian Pistol, directorul general al Companie Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că au fost depuse cinci oferte pentru proiectarea și execuția secțiunii Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada Transilvania (A3).

Cele cinci oferte provin de la:

1. CONSTRUCTII ERBAȘU S.A. (România);
2. Asocierea DUNA GROUP INTERNAȚIONAL KFT – DUNA CONSTRUCȚII RO S.R.L. (Ungaria – România);
3. MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (Turcia);
4. NUROL INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia);
5. Asocierea PRECON TRANSILVANIA SRL – CITADINA 98 SA (România).

Această secțiune are o lungime de 26,35 km km și o valoare estimată a contractului (finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile) de 937,53 de milioane de lei, fără TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule pentru munca operativă, în valoare totală estimată de......
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Azi se deschide circulația pe tronsonul Adjud – Bacău
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va deschide luni, la ora 16:00, circulația pe încă ...
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru al anului. Vânzările au crescut ușor
Profitul Sphera Franchise Group, operatorul lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell, a scăzut cu peste 22% în primul semestru ...
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România, cu KFC și Pizza Hut în portofoliu, ...
Vietnam – Fermierii înlocuiesc cafeaua cu durianul pentru a satisface cererea chineză
Vietnam – Fermierii înlocuiesc cafeaua cu durianul pentru a satisface cererea chineză
Zonele muntoase din centrul Vietnamului produc aproximativ o şesime din cafeaua lumii, dar fermierii renunţă la această ...