Surprize în clasamentul mondial al producătorilor auto: Hyundai – Kia pe locul 3, BYD pe 10

Clasamentul mondial al producătorilor de mașini se modifică destul de rar, însă în 2023 acesta oferă surprize mai puțin așteptate. Chinezii de la BYD au depășit Mercedes-Benz și BMW.
Robert Stan - lun, 28 aug. 2023, 07:56
Surprize în clasamentul mondial al producătorilor auto: Hyundai - Kia pe locul 3, BYD pe 10

Având cea mai mare piață auto din lume ca principal factor de creștere, mărcile chineze cresc în câteva luni cât alții în ani, iar producătorii auto consacrați din Europa și SUA nu pot face față acestui asalt.

În ciuda problemelor de funcționare, a raportărilor care iau în clacul mașini produse doar pentru a fi, ulterior, abandonate, statistica arată că piața auto chineză influențează major întreaga industrie auto mondială. Cel mai bun exemplu este cel al mărcii Build Your Dreams (BYD) care a urcat în prima jumătate a anului 2023 până pe locul 10 în clasamentul global.

Datele colectate de la producători și coroborate de publicația japoneză Nikkei arată că BYD a reușit să depășească în vânzări mărci cu nume mari precum Mercedes-Benz sau BMW. Mai exact, brandul chinez a înregistrat în perioada ianuarie – iunie 2023 o creștere cu 96% a vânzărilor până la 1,25 milioane de mașini, valoare care poziționează BYD pe locul 10 în clasamentul mondial.

Pentru a înțelege cât de abruptă este creșterea BYD e suficient să menționăm că, la jumătatea anului 2022, marca se afla doar pe poziția a 16-a, iar un an mai devreme, în 2021, nici nu se afla în Top 20.

De asemenea, este important de notat că vânzările BYD sunt compuse doar din mașini electrice și hibride, compania nemaiavând în portofoliu vehicule cu sisteme clasice de propulsie. În plus, modelele vândute nu fac parte doar din segmentul de preț al mașinilor ieftine, ci, unele dintre ele, se încadrează în zona premium.

Conform Nikkei, creșterea rapidă a BYD a venit pe fondul extinderii vânzărilor în afara Chinei, în țări din Asia de Sud-Est precum Thailanda, dar și în Rusia, acolo unde retragerea mărcilor occidentale a permis acapararea unei piețe de câteva sute de mii de mașini de către companii chinezești.

Interesant este și că BYD nu este singura marcă din China care crește rapid. Conform clasamentului menționat pe locul 13 se află la jumătatea lui 2023 Zhejiang Geely Group Holding, Changan Automobile Group este pe locul 14, iar Chery Automobile pe 16.

Conform lui Kentaro Abe, director de strategie și consultanță al diviziei PwC din Japonia, mărcile chineze „au redus decalajul față de producătorii de automobile din economiile avansate în ceea ce privește echipamentele și funcționalitatea”, iar exporturile chineze de vehicule electrice și hibride sunt în creștere.

Clasamentul mondial al vânzărilor de mașini din prima jumătate a lui 2023 are în continuare pe prima poziție grupul nipon Toyota Motor, care a comercializat în perioada ianuarie – iunie 2023 peste 5,41 milioane de automobile. Pe locul 2 se află grupul german Volkswagen AG, cu 4,37 milioane, în timp ce poziția a treia este ocupată de grupul coreean Hyundai-Kia cu 3,65 milioane de vehicule.

Pe următoarele două poziții se află, la egalitate, Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi și grupul Stellantis, ambele cu 3,2 milioane de mașini. În clasament urmează, în ordine, americanii de la General Motors (GM), Ford Motor Co., Honda, Suzuki și BYD.

Statistica publicației japoneze arată că, în afara Honda, toate primele 20 de companii din top și-au majorat volumul vânzărilor față de valorile din 2022 afectate de întreruperile lanțului de aprovizionare și de alte situații neprevăzute cauzate de pandemie.

Te-ar mai putea interesa și
LISTA Miniștrii cu care Adrian Veștea merge în Parlament. Mâine, 22 iunie, e votul. Surprizele de la transporturi și interne
LISTA Miniștrii cu care Adrian Veștea merge în Parlament. Mâine, 22 iunie, e votul. Surprizele de la transporturi și ...
Adrian Veștea, premierul desemnat de către președintele României, Nicușor Dan, merge, mâine, 22 iunie, în Parlament, cu listă de miniștrii care va conține 6 oameni selectați dintre......
Au cu 680 de angajați mai puțin. Jumătate dintre cele mai mari lanțuri de magazine alimentare au avut în 2025 mai puțini angajați decât anul anterior CLASAMENT
Au cu 680 de angajați mai puțin. Jumătate dintre cele mai mari lanțuri de magazine alimentare au avut în 2025 mai puțini ...
Primii zece cei mai mari jucători pe piața comerțului alimentar după cifra de afaceri din 2025 au avut anul trecut, în ...
Părinții săi au fugit de comunism din România anilor ’70. Acum are o companie de miliarde în SUA și povestea sa este predată la Universitatea Stanford
Părinții săi au fugit de comunism din România anilor ’70. Acum are o companie de miliarde în SUA și povestea ...
Checkr, companie evaluată astăzi la aproximativ 5 miliarde de dolari și unul dintre cei mai importanți jucători americani ...
Stocarea energiei crește ca Făt-Frumos: 500 MWh au fost puși în funcțiune în doar două luni. Care sunt acum cele mai mai mari baterii din România
Stocarea energiei crește ca Făt-Frumos: 500 MWh au fost puși în funcțiune în doar două luni. Care sunt acum cele mai ...
Instalațiile de stocare a energiei electrice din România au ajuns la pestre 1.600 MWh capacitate și aproape 900 MW putere. ...