Constantin: Vom modifica „taxa pe stâlp” în Parlament, ca să nu fie aplicată peste tot în agricultură

Ordonanţa de urgenţă care instituie aşa-numita "taxă pe stâlp" ar putea fi modificată în Parlament astfel încât să fie excluse de la acestă impozitare anumite zone din agricultură, a afirmat ministrul de resort, Daniel Constantin, precizând că a discutat deja pe această temă cu ministrul Finanţelor.
Economica.net - mie, 11 dec. 2013, 16:56
Constantin: Vom modifica

„Am avut o discuţie cu vicepremierul Chiţoiu, sunt foarte mulţi parlamentari care au făcut interpelări pe această temă şi eu sper să ajungem la o formă modificată atunci când se va discuta la Parlament această problemă. Modificată în sensul eliminării anumitor prevederi din această ordonanţă. Din punctul meu de vedere, sunt anumite categorii, mă refer la platformele betonate, care sunt în anumite exploataţii agricole, care nu ar trebui să intre în această categorie. Am dat doar un exemplu, dar sunt foarte multe alte exemple. Eu mi-aş dori ca tot sectorul agricol să poată să fie exceptat, dar nu cred că se va putea”, a afirmat ministrul, la Guvern.

În urmă cu două săptămâni, Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, arăta că ordonanţa de modificare a Codului Fiscal care prevede, printre altele, impozitarea construcţiilor speciale este în procedură de aprobare în Parlament, firmele putând face propuneri privind îmbunătăţirea actului, dacă acesta ridică probleme.

Guvernul a anunţat că va introduce un impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, a cărui valoare va fi de 1,5% din valoarea construcţiei.

Impozitul va fi aplicat pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nucleare, construcţii pentru transportul energiei electrice, baraje, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare – descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri şi linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Secțiunea 4, în faza testelor la sistemul de iluminat
Pe Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești, sistemul de iluminat este finalizat și se fac verificări pentru funcționarea acestuia, a anunțat miercuri seara Compania Națională de......
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Ce progres înregistrează Umbrărescu la pasajele din secțiunea tunelurilor
Avans considerabil, în ultima perioadă, la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, sectorul Margina – Holdea, fiind ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul ...
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie ...