Rafila: Guvernul a adoptat lista vaccinurilor decontate. Compensarea îndepărtează orice discuţie legată de obligativitatea vaccinării

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că Guvernul a adoptat o hotărâre privind lista vaccinurilor care vor fi decontate.
AGERPRES - J, 31 aug. 2023, 15:20
Rafila: Guvernul a adoptat lista vaccinurilor decontate. Compensarea îndepărtează orice discuţie legată de obligativitatea vaccinării

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, ministrul a precizat că regimul de decontare va fi cuprins între 50 şi 100%. Astfel, din luna septembrie vor putea fi decontate vaccinurile gripale pentru categoriile la risc, iar de la 1 decembrie vor fi compensate şi alte tipuri de vaccinuri.

„Este o modificare a hotărârii de Guvern 720 din 2008 şi se introduce o nouă listă, sublista E se numeşte, cu denumiri comune internaţionale corespunzătoare vaccinurilor pentru decontare. Regimul de decontare va fi între 50 şi 100%. Iar această hotărâre va intra în vigoare imediat, pentru că de acum, din luna septembrie, vor putea fi decontate pentru categoriile la risc vaccinurile gripale, iar de la 1 decembrie, celelalte vaccinuri. Şi aş vrea să le enumăr: pneumococic, meningococic, HPV, DTP, acelular pentru adulţi, vaccinul hepatitic tip B, vaccinul Rubeola Rujeola Oreion, respectiv vaccinul varicelic, care vor fi compensate în proporţie variabilă, în funcţie de categoria care este recomandată de către Comitetul Naţional de Vaccinologie”, a precizat Rafila.

El a menţionat că unele dintre vaccinuri, precum cel antigripal, se vor putea administra direct în farmacie. Totodată, Rafila a declarat că această compensare se va realiza prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie.

„Compensarea acestor vaccinuri îndepărtează orice fel de discuţie şi de suspiciune legată de obligativitatea vaccinării, pentru că, în mod evident, obţinerea unui vaccin prin compensare se realizează prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie şi, ulterior, achiziţia vaccinului compensat integral sau parţial de către beneficiar în farmacie. Unele dintre vaccinuri se vor putea administra direct în farmacie – mă refer în special la vaccinul gripal – pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care doresc să se protejeze împotriva gripei”, a spus Rafila.

Pe de altă parte, el a anunţat că Guvernul a modificat legea 152 din 2020 privind legea prevenţiei, pentru a putea fi elaborat un Plan naţional de promovare a sănătăţii şi prevenire îmbolnăvirilor pentru o perioadă de patru ani.

„Noi am făcut modificări la acest act normativ încât să putem să avem un Plan naţional de promovare a sănătăţii şi prevenire îmbolnăvirilor, iar acest plan să poată să fie aprobat prin hotărârea Guvernului României şi să cuprindă activităţile de promovare a sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilor pentru o perioadă de 4 ani, în colaborare cu toate ministerele şi instituţiile publice cu atribuţii în acest domeniu”, a explicat ministrul.

Totodată, a fost modificată legea 249/2020 privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului.

„Şi aici se introduce această noţiune a Planului naţional de prevenţie a diabetului zaharat şi de asemenea, între alte activităţi, se propune aprobarea condiţiilor privind organizarea şi funcţionarea Registrului naţional de Diabet şi de prediabet prin hotărârea Guvernului României şi posibilitatea de utilizare a datelor înregistrate în acest registru de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a precizat Rafila.

Te-ar mai putea interesa și
CFR a desemnat câștigătorul contractului pentru consultanța și supervizarea lucrărilor de reabilitare de pe tronsonul Craiova – Filiași
CFR a desemnat câștigătorul contractului pentru consultanța și supervizarea lucrărilor de reabilitare de pe tronsonul ...
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a finalizat evaluarea ofertelor pentru contractul de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor de reabilitare a tronsonului......
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar numărul cazurilor de urgență extremă este redus
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar ...
În prezent sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite, dar există un număr minim de cazuri de urgenţă ...
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare cu 48% mai mică față de maxmul din octombrie 2025
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare ...
Bitcoin a încheiat luna februarie în scădere cu 15%, înregistrând cinci luni consecutive de pierderi și o scădere ...
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat luni iPhone 17e, cel mai accesibil model al său de smartphone cu o capacitate de stocare de 256 gigabiţi ...