Chiriţoiu: Degeaba am o lege bună dacă cei care o ignoră nu plătesc nimic

Există concurenţă neloială în România iar celor care respectă regulile le este greu să concureze cu cei care nu respectă regulile, de aceea cred că degeaba am o lege bună dacă oamenii care o ignoră nu plătesc nimic, a afirmat, joi, la conferinţa "PRIA Competition and Circular Economy", preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
AGERPRES - J, 21 sept. 2023, 15:25
Chiriţoiu: Degeaba am o lege bună dacă cei care o ignoră nu plătesc nimic

„Degeaba am o lege bună dacă cei care o ignoră nu plătesc nimic, dacă cei care nu plătesc taxe nu sunt sancţionaţi, dacă cei care nu-şi îndeplinesc ţintele nu sunt sancţionaţi suficient, dacă cei care raportează fals nu sunt verificaţi, nu sunt prinşi. Oricât de bine ai un sistem, dacă nu ai şi un mecanism prin care să te asiguri că lucrurile alea se întâmplă în realitate, n-are cum să funcţioneze. Şi aici nu e vina nici a Europei, nici a planetei, nici a Chinei… La noi în ţară trebuie să fim capabili să avem mecanisme, să ne asigurăm că legile se respectă (…) Mă interesează în primul rând ca pe ansamblu ţara, societatea asta să-şi îndeplinească obiectivele. Acum apare sistemul acesta de Garanţie-Returnare. Deci, din tot fluxul de deşeuri care cândva se ducea tot în municipal şi ar fi intrat pe sortare, o parte vrem să îl facem colectare selectivă şi atunci nu mai ajunge la groapă, nu mai ajunge la sortare, şi din cealaltă parte să se ducă în mecanismul SGR, care începe în 70 de zile”, a menţionat Chiriţoiu.

Preşedintele autorităţii de concurenţă a apreciat că în România este nevoie de concurenţă atât pentru a avea preţuri mai mici, cât şi pentru a stimula inovarea.

„Există concurenţă neloială, există oameni care nu respectă regulile şi e greu pentru cei care le respectă să concureze cu ei. În acelaşi timp, e şi mult mai uşor să câştigi, să faci bani, dacă ai de-a face cu mai puţini concurenţi şi undeva noi, statul, trebuie să distingem între măsurile legitime de protejare a concurenţei şi să nu permitem totuşi excluderea unor competitori din piaţă. Deci, vrem totuşi să existe concurenţă. De ce? Ca să fie preţurile mai mici, în primul rând. Şi doi, concurenţa pune şi presiune să inovezi, te obligă şi să vii cu idei noi, să încerci să faci lucrurile altfel, decât cu lucrurile pe le făceai până acum. Sunt sceptic să iau de bune toate declaraţiile că o firmă nu face faţă comportamentului incorect al concurenţilor. Trebuie să ascultăm ce spuneţi dumneavoastră, dar totuşi noi trebuie să ne uităm la interesul general, nu la interesul particular”, a susţinut oficialul.

PRIAevents, Consiliul Concurenţei şi Coaliţia pentru Economie Circulară (CERC) organizează, joi, o nouă ediţie a conferinţei „PRIA Competition and Circular Economy”.

Te-ar mai putea interesa și
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, de la un lac din Slovenia și brațul secundar al Dunării din Serbia,......
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Conform rezultatelor parțiale, 50,1% dintre islandezii care au votat au fost împotriva propunerii guvernului de a relua ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...