Ucraina a lovit Statul Major al Flotei Rusiei din Marea Neagră în Crimeea – responsabil rus

Ucraina a efectuat vineri o lovitură cu rachetă asupra Statului Major al Flotei ruse din Marea Neagră situat în centrul oraşului Sevastopol, în Crimeea, a indicat un responsabil local, citat de AFP, EFE şi Reuters.
AGERPRES - vin, 22 sept. 2023, 14:19
Ucraina a lovit Statul Major al Flotei Rusiei din Marea Neagră în Crimeea - responsabil rus

„Inamicul a efectuat un atac cu rachetă asupra cartierului general al flotei”, a scris pe Telegram guvernatorul instalat de Moscova în oraşul Sevastopol, Mihail Razvojaiev, precizând că un bilanţ al victimelor potenţiale „este în curs de stabilire” şi că fragmente au căzut lângă un teatru din apropiere.

La câteva minute după ce anunţase lovirea Statului Major al Flotei ruse din Marea Neagră, Razvojaiev a declarat că se aşteaptă la un al doilea atac cu rachetă asupra Sevastopolului.

„Un nou atac este posibil. Nu veniţi în centrul oraşului, rămâneţi în interiorul clădirilor. Pentru cei care se află în apropierea cartierului general al flotei, în cazul activării sirenelor, mergeţi în adăposturi!”, a scris pe Telegram Mihail Razvojaiev.

De asemenea, traficul pe podul peste Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, a fost blocat, iar transportul maritim de pasageri a fost şi el suspendat, anunţă media ucrainene, între postul tv Kanal 24.

Anterior, agenţia de presă Unian a transmis că în cursul dimineţii ocupanţii ruşi din Crimeea au folosit perdele de fum pentru a învălui zona în care se află Podul Kerci.

Potrivit canalului de Telegram Crimean Wind, atât oraşul Sevastopol, cât şi golful din apropiere sunt acoperite de fum.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...