CFR: Circulaţia trenurilor din staţiile Basarab şi Bucureşti-Nord nu este afectată, în urma incendiului izbucnit la un vagon dezafectat

 Circulaţia trenurilor din staţiile Basarab şi Bucureşti Nord nu este afectată, în urma incendiului izbucnit în jurul orei 12:45 la un vagon dezafectat staţionat în zona Basarab, a anunţat CFR SA.
AGERPRES - mie, 27 sept. 2023, 13:20
CFR: Circulaţia trenurilor din staţiile Basarab şi Bucureşti-Nord nu este afectată, în urma incendiului izbucnit la un vagon dezafectat

„În jurul orei 12:45, în grupa tehnică Basarab (Grupa B), s-a produs un incendiu la un vagon dezafectat, staţionat pe linia 3 B. S-a solicitat intervenţia pompierilor militari. Circulaţia trenurilor din staţiile Basarab şi Bucureşti Nord nu este afectată”, au transmis reprezentanţii CFR SA.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), incendiul a fost localizat şi nu mai există pericol de propagare.

Au fost alertate şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...