Primele brute subscrise de Allianz Țiriac în primul semestru din 2023 au crescut cu 11%. Profitul net a fost de 186 de milioane de lei

Subscrierile totale ale Allianz Țiriac au depășit 1,7 mld. lei, plus 11% față de S1 2022. Creșterea vânzărilor de asigurări facultative și de viață peste avansul înregistrat pe liniile auto Despăgubirile plătite clienților în creștere cu aproximativ 22%. Profitul net a fost de peste 186 de milioane de lei.
Gabriela Ţinteanu - joi, 28 sept. 2023, 14:25
Primele brute subscrise de Allianz Țiriac în primul semestru din 2023 au crescut cu 11%. Profitul net a fost de 186 de milioane de lei

Allianz-Țiriac a încheiat primul semestru din 2023 cu o creștere echilibrată a volumului de prime brute subscrise și cu o contribuție semnificativ mai mare asupra asiguraților săi, datorită despăgubirilor plătite în creștere.

Subscrierile totale din asigurări generale și de viață au cumulat 1,7 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2023, cu 11% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce despăgubirile plătite s-au majorat cu aproape 22%. Peste 600 de milioane de lei s-au întors la asigurați și terți păgubiți prin intermediul despăgubirilor plătite, iar aproximativ 4 miliarde de lei au fost direcționate în rezerve de daună, care garantează plățile viitoare, conform angajamentelor asumate. Sumele din rezerve s-au majorat cu peste 17%.

Performanța Allianz-Țiriac din prima jumătate a anului 2023 este o validare a eforturilor noastre constante pentru a furniza servicii de calitate. Numărul clienților care aleg să încheie asigurări Allianz-Țiriac și să se bucure de sprijinul nostru în momente dificile este în creștere. Trimestru după trimestru, sumele pe care le întoarcem clienților noștri sunt tot mai consistente, fiind un barometru clar al contribuției noastre în comunitățile din România. Din perspectiva portofoliului, ne mândrim cu o compoziție echilibrată și contribuții semnificative la creștere dinspre toate segmentele de business relevante. Aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără încrederea și sprijinul clienților, colegilor și partenerilor noștri, cărora le mulțumim”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO, Allianz-Țiriac Asigurări.

Un volum de business în crestere, atât din perspectiva vânzărilor, cât și a numărului de clienți,  înseamnă o acoperire mai mare împotriva riscurilor și o contribuție în creștere în economie, prin preluarea cheltuielilor financiare în locul asiguraților în cazul producerii pagubelor.

Rezultatele Allianz-Țiriac din prima jumătate a anului sunt pozitive și la nivelul profitabilității. Compania a raportat un rezultat net în valoare de peste 186 milioane de lei, ceea ce permite consolidarea capitalului pentru îndeplinirea planurilor de dezvoltare.

Asigurările de viață, sprint puternic și creștere cu 22% a numărului de clienți

Vânzările de asigurări de viață au crescut cu peste 17% în primul semestru din 2023 și au ajuns să reprezinte 10% din subscrierile totale ale Allianz-Țiriac. Asigurările de viață cresc consecvent ca urmare a atenției sporite atât în zona de produse și servicii, cât și în ceea ce privește distribuția.

La finalul lunii iunie 2023, aproximativ 170.000 de persoane beneficiau de o asigurare de viață Allianz-Țiriac, în creștere cu 22% față de 2022. Pe segmentul persoanelor fizice, creșteri importante ale subscrierilor s-au remarcat pe segmentul asigurărilor de locuințe, dar și pe segmentul asigurărilor de sănătate.

În ceea ce privește asigurările destinate companiilor, cele mai importante creșteri au fost înregistrate de asigurările de răspundere generală și construcţii montaj, ca urmare a creșterii activității în zona proiectelor de infrastructură.

Din perspectiva ponderii în totalul subscrierilor, asigurările facultative cumulează 47%, fiind în creștere cu peste 12% față de primul semestru din 2022.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
AROBS, afaceri de 105 milioane de lei în primele trei luni din 2024, în ușoară scădere. ”Credem în continuare că strategia de creștere va da rezultate, fiind bazată pe clienți din SUA și Europa”
AROBS, afaceri de 105 milioane de lei în primele trei luni din 2024, în ușoară scădere. ”Credem în continuare că ...
AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, raportează o cifră de afaceri de 105 milioane de lei la nivel consolidat în primele trei......
Drum Expres Focșani – Brăila: Proiectul de 73,5 kilometri primește undă verde de la Mediu
Drum Expres Focșani – Brăila: Proiectul de 73,5 kilometri primește undă verde de la Mediu
Drumul Expres Focșani - Brăila (73,5 km) are începând de vineri decizie de mediu și urmează să fie emis și Acordul ...
Peste o treime dintre anunţurile de angajare conţin informaţii despre salariul oferit – platformă recrutare
Peste o treime dintre anunţurile de angajare conţin informaţii despre salariul oferit – platformă recrutare
Un număr de 37.000 de locuri de muncă aveau în anunţul de angajare şi date despre salariul oferit, dintr-un total de ...
Achiziții sănătoase, Buget fericit: Cele mai bune alegeri pentru sănătate la Prețuri Accesibile!
Achiziții sănătoase, Buget fericit: Cele mai bune alegeri pentru sănătate la Prețuri Accesibile!
Fie că vrei să slăbești sau să fii mai sănătos, ceea ce alegi să consumi va determina în mare măsură succesul ...