Complexul de birouri Swan din Pipera, în insolvenţă, scos la vânzare de la 42,7 milioane euro

Complexul de birouri Swan Office & Technlology Park din Pipera-Tunari, în insolvenţă, a fost scos la vânzare prin licitaţie de către administratorul judiciar, la un preţ de pornire de 42,7 milioane de euro.
Economica.net - vin, 20 dec. 2013, 11:53
Complexul de birouri Swan din Pipera, în insolvenţă, scos la vânzare de la 42,7 milioane euro

Complexul este dezvoltat de firma Swan Property, controlată de fondul de investiţii Chayton Capital, care a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013 ca urmare a unei decizii pronunţate de către Tribunalul Ilfov. Complexul, cu o suprafaţă de 29.000 metri pătraţi, a fost finalizat în anul 2011 şi are un grad de ocupare de circa 35%. Gradul redus de ocupare a fost printre motivele intrării în insolvenţă a proiectului.

Licitaţia este programată pentru 31 ianuarie, iar administratorii vând cele trei clădiri de birouri care formează complexul, inclusiv terenul de 22.866 metri pătraţi pe care este construit acesta, dar şi un lot de teren 5.000 metri pătraţi pentru dezvoltare ulterioară.

Insolvenţa a fost deschisă la cererea proprietarilor Swan, după ce principalii creditori ai firmei, băncile Volksbank şi UniCredit Bank din Austria, au solicitat la rândul lor declanşarea procedurii de insolvenţă, în luna noiembrie 2012. Tribunalul a aprobat însă solicitarea depusă de către Swan şi a desemnat Casa de Insolvenţă Transilvania administrator judiciar.

Dezvoltatorii proiectului Swan au accesat în 2008 un credit cu o valoare de 92,7 milioane de euro de la UniCredit şi Volksbank. Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, firma Swan Property avea la finalul anului 2012 datorii de 373 milioane de lei (aproape 84 milioane euro). Printre chiriaşii proiectului se numără Ford, Flanco, Coca-Cola, Vodafone, Renault Technologie Roumanie şi Mercedes-Benz.

Swan Office & Technology Park reprezintă o investiţie de peste 50 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, acesta urmând să prea noile sale atribuţii cel mai târziu la 1......
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, ...
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat duminică o a doua rachetă în largul coastei sale de est, în direcţia Mării Japoniei, la doar ...