Locuințele s-au ieftinit în 2013 cu 50% mai mult decât în precedenții doi ani la un loc

Prețul apartamentelor noi și vechi scoase la vânzare la nivel național s-a depreciat, în 2013, cu 8,2%, reculul fiind cu peste 50% mai mare decât suma scăderilor din cei doi ani anteriori, respectiv 4% în 2011 și 1,3% în 2012, potrivit indicelui Imobiliare.ro.
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 18:56
Locuințele s-au ieftinit în 2013 cu 50% mai mult decât în precedenții doi ani la un loc

Potrivit datelor date miercuri publicității de portalul imobiliare.ro, prețul mediu cerut în prezent de vânzători este de 898 de euro pe metrul pătrat, față de valoarea de 978 de euro pe metrul pătrat valabilă la începutul anului trecut.

În cele mai mari orașe ale țării, inclusiv în Capitală, reducerile din ultimele 12 luni se situează sub media națională. În majoritatea cazurilor, „tonul’ ieftinirilor este dat de apartamentele noi, ceea ce contribuie la îngustarea vizibilă a diferenței față de segmentul locuințelor vechi.

Dintre toate marile orașe analizate de portalul imobiliare.ro, Capitala deține supremația la capitolul ieftiniri, prețul mediu cerut diminuându-se cu 6,7% în ultimele 12 luni, de la 1.138 la 1.062 de euro pe metrul pătrat util.

Locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 6,1%, situându-se acum sub pragul de 1.000 de euro pe metrul pătrat util, iar prețul cerut în prezent de proprietari este de 982 euro pe metrul pătrat, față de 1.046 de euro pe metrul pătrat, la începutul lui 2012.

O marjă și mai mare de scădere a fost consemnată pe segmentul apartamentelor noi: acestea s-au ieftinit cu 7,4% în 2013, de la 1.278 la 1.184 de euro pe metrul pătrat.

În Brașov, reducerea a fost de 4%, de la 857 de euro pe metrul pătrat, consemnat în urmă cu 12 luni, până la valoarea actuală de 823 de euro pe metrul pătrat. În perioada menționată, unitățile locative vechi s-au devalorizat cu 3,6%, de la o medie de 844 de euro pe metrul pătrat, până la 814 euro pe metrul pătrat. Vânzătorii de locuințe noi au aplicat scăderi cumulate în valoare de 6%, până la 868 de euro pe metrul pătrat (față de 923 de euro pe metrul pătrat).

În Iași, prețul mediu cerut de proprietarii de apartamente a scăzut anul trecut cu 3%, de la 811 la 787 de euro pe metrul pătrat. Locuințele din blocurile vechi s-au depreciat cu 3%, de la 769 la 746 de euro pe metrul pătrat. Pe de altă parte, unitățile locative nou-construite au consemnat un avans de 3,8%, până la 898 de euro pe metrul pătrat (de la o valoare de 865 de euro pe metrul pătrat consemnată la începutul lui 2012).

Iași este singurul mare oraș al țării în care prețurile cerute pentru locuințele noi s-au înscris pe un trend ascendent în 2013.

În Cluj-Napoca, indicele Imobiliare.ro indică 871 euro pe metrul pătrat util, în scădere cu 2,8% față de 896 euro pe metrul pătrat, cu un an în urmă. Prețul apartamentelor vechi s-a majorat cu 0,4% în ultimul an, de la 966 la 970 de euro pe metrul pătrat. Prețurile cerute de vânzătorii de locuințe noi s-au diminuat cu 3,4%, de la o medie de 825 euro pe metrul pătrat, până la 797 euro pe metrul pătrat.

În Constanța, apartamentele s-au ieftinit cu 2% în 2013, de la 856 la 839 de euro pe metrul pătrat. Cel mai mare recul a fost înregistrat la locuințele vechi. În medie, acestea costă 832 de euro pe metrul pătrat, cu 2,6% mai puțin față de valoarea din urmă cu 12 luni (854 de euro pe metrul pătrat). Unitățile locative nou-construite s-au ieftinit cu 0,3% în 2013, de la 864 la 861 de euro pe metrul pătrat.

Timișoara este singurul oraș unde, în 2013, prețurile s-au înscris pe un trend ascendent atât la apartamentele noi, cât și la cele vechi, fiind în prezent cu 1% mai scumpe decât în perioada similară a anului trecut. În aceste condiții, indicele Imobiliare.ro s-a situat la o medie de 793 de euro pe metrul pătrat (față de 785 de euro pe metrul pătrat la începutul lui 2012). Avansul a fost dictat în mod exclusiv de proprietarii locuințelor vechi, care și-au majorat pretențiile cu 2,2%, până la 786 de euro pe metrul pătrat (de la 769 de euro pe metrul pătrat). La polul opus, unitățile locative nou-construite au consemnat un declin substanțial, de 5,3%, de la 879 la 832 de euro pe metrul pătrat.

Lansat în ianuarie 2000, portalul www.imobiliare.ro a depășit de curând pragul de 675.000 de vizitatori unici pe lună și cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...