Marii investitori străini deţineau 53% din acţiunile FP în decembrie, cu puţin peste nivelul din 2012

Investitorii instituţionali străini deţineau 53,44% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP) la finalul anului trecut, cu doar 1,24 puncte procentuale peste nivelul din 2012, când au cumpărat peste 10% din titluri.
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 19:40
Marii investitori străini deţineau 53% din acţiunile FP în decembrie, cu puţin peste nivelul din 2012

Pachetul de acţiuni deţinut de investitorii instituţionali străini la finalul anului trecut este cu 0,81 puncte procentuale sub cel din luna noiembrie (54,25%).

Decembrie a fost a doua lună consecutivă în care investitorii străini instituţionali şi-au redus din expunerea pe Fondul Proprietatea, după ce în noiembrie, când FP a încheiat o ofertă de cumpărare, participaţia acestor investitori a scăzut cu 3,25 puncte procentuale. Oferta s-a derulat în perioada 15 octombrie – 14 noiembrie.

Reducerea expunerii pe Fondul Proprietatea poate fi determinată atât de preţul ridicat oferit de FP în ofertă, cu aproximativ 25% peste cel de la bursă, dar şi de discuţiile şi apoi de decizia Fed de a scădea programul lunar de obligaţiuni în SUA. Lichidităţile masive injectate de Fed prin programul respectiv a susţinut evoluţia pieţelor financiare în ultimii ani.

În luna mai, când investitorii anticipau că Fed va reduce programul de stimulare a economiei SUA, investitorii instituţionali străini şi-au redus expunerea şi au retras o parte din banii plasaţi pe pieţele emergente. Atunci pachetul deţinut de investitorii instituţionali străini la Fondul Proprietatea a scăzut pentru prima dată în 13 luni, iar tendinţa a continuat şi în iunie.

Din luna iulie, după ce pieţele s-au mai liniştit, pachetul deţinut de aceşti investitori la FP a reînceput să crească uşor până în luna noiembrie, când au vândut o parte din acţiuni în oferta de cumpărare derulată de FP. Fondul a răscumpărat în ofertă 4,35% din acţiunile proprii, pentru care a plătit 600 milioane lei (134,8 milioane euro), la un preţ de 1 leu/acţiune, similar valorii nominale şi cu aproximativ 25% peste preţul de la bursă.

De la listarea Fondului Proprietatea la BVB, în ianuarie 2011, investitorii instituţionali străini au fost cei mai mari cumpărători de acţiuni Fondul Proprietatea, aceştia preluând peste 43% din titluri. La finele anului 2010, investitorii instituţionali străini aveau aproximativ 14% din acţiuni.

Participaţia de la finalul anului trecut, de 53,44%, este cu aproape 40% peste cea de la listarea Fondului.

Cele mai mari pachete de acţiuni au fost cumpărate în anul 2011, când participaţia acestor investitori a urcat la 42,14%.

În luna decembrie, Fondul a continuat programul de răscumpărare şi a mai strâns din piaţă acţiuni proprii, fiind principalul cumpărător. Programul de răscumpărare s-a încheiat la mijlocul lunii decembrie, iar Fondul a ajuns să deţină 9,73% din propriile acţiuni, faţă de 8,63% în luna noiembrie şi 1,74% la sfârşitul anului 2012.

Acţiunile deţinute de FP urmează să fie anulate, iar capitalul social va fi redus cu valoarea respectivă.

La finele lunii decembrie, Fondul Proprietatea avea 8.159 de acţionari, faţă de 8.128 în luna noiembrie. La sfârşitul anului 2012, FP avea 9.363 de acţionari.

Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, deţine puţin peste 17% din acţiunile Fondului Proprietatea.

Al doilea cel mai mare acţionar al Fondului este Morgan Stanley, care înaintea ofertei de cumpărare derulată de FP avea puţin peste 5% din capitalul Fondului. Compania de administrare a investiţiilor City of London avea 4,87% din acţiuni înaintea ofertei.

Persoanele care au fost despăgubite cu acţiuni la Fondul Proprietatea au vândut încă de la listare pachete importante de titluri FP. Aceştia au primit acţiunile de la Ministerul Finanţelor Publice, astfel că participaţia instituţiei a scăzut de la 36,79% în februarie 2011 la 2,67% în prezent. La acel moment, acţionarii persoane fizice române deţineau 30,78% din titlurile Fondului.

La finalul anului trecut, acţionarii persoane fizice române mai aveau 20,16% din acţiunile FP, faţă de 20,51% în luna noiembrie. Acţionarii persoane fizice române controlau 27,91% din titluri în decembrie 2012, însă anul trecut au vândut peste 7,7% din acţiuni.

Investitorii instituţionali înregistraţi în România deţineau la sfârşitul anului trecut 8,46% din acţiunile Fondului, faţă de 8,28% în noiembrie. În 2012, aceştia au avut cumulat 9,41% din titlurile Fondului Proprietatea.

Participaţia acţionarilor persoane fizice străine la Fondul Proprietatea a scăzut în luna decembrie de la 5,66% la 5,54%. Pachetul acestora a coborât uşor anul trecut, de la 6,06% în decembrie 2012.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

Acţiunile Fondului Proprietatea au încheiat şedinţa bursieră de miercuri în scădere cu 0,59%, la 0,845 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 11,64 miliarde lei (2,58 miliarde euro).

Titlurile Fondului se tranzacţionează în prezent cu 32% sub activul net pe acţiune de la finalul lunii noiembrie, de 1,2432 lei. La finalul lunii noiembrie FP avea un activ net de 15,15 miliarde lei (3,41 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță, fondator și CEO Hils Development, spune că în următoarele luni, prețurile la locuințe vor crește. Dezvoltatorii așteaptă însă o scădere a dobânzilor, care va duce la o......
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa ...
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...