Şeful Bundesbank consideră că este prematur pentru BCE chiar şi să vorbească despre reducerea dobânzilor

Banca Centrală Europeană nu a ajuns încă la un punct la care ar trebui să se gândească la reducerea costurilor cu împrumuturile, a declarat marţi preşedintele Bundesbank, care este şi membru în consiliul guvernatorilor BCE, Joachim Nagel, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 28 nov. 2023, 11:26
Şeful Bundesbank consideră că este prematur pentru BCE chiar şi să vorbească despre reducerea dobânzilor

Oficialii BCE au semnalat că vor menţine dobânzile constante în următoarele trimestre, iar investitorii mizează pe o reducere a costului creditului la începutul lui 2024, ceea ce îi face pe „şoimii” (cei care susţin necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menţine inflaţia sub control-nr.) precum Joachim Nagel să contracareze aceste aşteptări, chiar dacă perspectiva de inflaţie este încurajatoare.

„Ar fi prematur să reducem dobânzile în curând sau să facem speculaţii cu privire la astfel de măsuri. Nu doar nivelul dobânzii contează, dar şi aşteptările cu privire la direcţia viitoare a dobânzilor. Principalul efect al înăspriri politicii monetare asupra inflaţiei nu s-a manifestat încă”, a declarat marţi Joachim Nagel într-un discurs ţinut la Nicosia.

Inflaţia a încetinit semnificativ în zona euro, de la un vârf de 10,6% anul trecut până la 2,9% în luna octombrie, însă oficialii BCE au subliniat că ultima sută de metri în aducerea inflaţiei la ţinta de 2% va dura mai mult, iar efectele de bază vor conduce la o creştere a preţurilor de consum în lunile următoare.

„Chiar dacă inflaţia de bază a scăzut semnificativ în ultimele luni, nu este o garanţie că acest declin va continua. Efectul dezinflaţionist al diminuării preţurilor la energie a dispărut şi mai avem încă de parcurs o distanţă considerabilă până la nivelul ţintă. Şi ne aşteaptă un drum accidentat în faţă, cu suişuri şi coborâşuri ale inflaţiei în viitorul apropiat”, a mai spus Joachim Nagel.

Între timp, economia zonei euro începe să resimtă efectele înăspririi politicii monetare. Produsul Intern Brut al zonei euro s-a contractat în trimestrul al treilea, iar companiile estimează că o recesiune este din ce în ce mai posibilă. În schimb, economiştii sunt de părere că zona euro va evita la limită un astfel de scenariu printr-o stagnare în trimestrul patru.

„Sunt încrezător că putem evita o aterizare dură „hard landing”. Situaţia de pe piaţa muncii este una bună, nivelul de îndatorare al companiilor şi gospodăriilor este unu redus, iar activitatea de investiţii este una susţinută, ceea ce sugerează că există condiţii pentru o aterizare lină”, a precizat preşedintele Bundesbank.

Te-ar mai putea interesa și
Proces Pfizer – Au început negocierile pentru convertirea datoriei pentru vaccinuri anti-COVID în medicamente inovatoare
Proces Pfizer – Au început negocierile pentru convertirea datoriei pentru vaccinuri anti-COVID în medicamente inovatoare
Proces Pfizer - Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, au avut, joi, la Washington DC, o primă întâlnire "exploratorie" de negociere cu compania......
Alianţă economică strategică în faţa instabilităţii globale pregătită de UE şi Coreea de Sud
Alianţă economică strategică în faţa instabilităţii globale pregătită de UE şi Coreea de Sud
Coreea de Sud şi Uniunea Europeană au convenit vineri să lucreze pentru stabilirea unei alianţe economice strategice ...
O dronă a intrat în spațiul aerian al României. RO-ALERT în Tulcea
O dronă a intrat în spațiul aerian al României. RO-ALERT în Tulcea
Rusia a lansat, în noaptea de joi spre vineri, un nou atac aerian în Ucraina, la graniţa cu România, iar o dronă a pătruns ...
Roxana Capătă (Ford): Avem nevoie de politici publice coerente pentru înnoirea parcului auto
Roxana Capătă (Ford): Avem nevoie de politici publice coerente pentru înnoirea parcului auto
Roxana Capătă, Managing Director al reprezentanței Ford în Romania, consideră că autoritățile trebuie să prezinte ...