Constanţa, creştere semnificativă în rândul porturilor din UE, în 2022

Portul Constanţa a avut anul trecut una dintre cele mai semnificative creşteri în rândul porturilor europene, în funcţie de cantitatea de marfă manipulată, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - mar, 05 dec. 2023, 13:55
Constanţa, creştere semnificativă în rândul porturilor din UE, în 2022

Comparativ cu 2021, numărul de tone manipulate în 2022 a scăzut cel mai mult în portul elen Pireu (minus 8,8%), urmat de Bremerhaven din Germania (minus 8,6%) şi Valencia din Spania (minus 7,1%). În contrast, cele mai mari creşteri au fost în porturile: Gdansk din Polonia (40,3%), Cartagena din Spania (17,3%) şi Constanţa din România (15,2%).

În total, o cantitate de 3,48 miliarde tone de marfă a fost manipulată anul trecut în porturile din UE, în creştere cu 0,8% comparativ cu 2021 (3,45 miliarde tone). Perturbările din pandemie au dus la un declin de 7,3% în 2020 (comparativ cu 2019), dar 2021 (un avans de 3,9%) a fost un an cu evoluţii mai bune, datele arătând o redresare parţială faţă de 2019.

Ţările de Jos au rămas şi în 2022 cel mai mare transportator maritim de marfă din UE. Porturile din Ţările de Jos (Rotterdam, Amsterdam şi Zeeland) au manipulat 565 de milioane de tone de marfă, cu 9 milioane de tone mai mult decât în 2021, adică 16% din volumul total al mărfurilor manipulate anul trecut în UE.

Porturile Rotterdam (Ţările de Jos – 427 milioane tone), Antwerpen-Bruges (Belgia – 254 milioane tone) şi Hamburg (Germania – 103 milioane tone), toate aflate pe coasta Mării Nordului, şi-au menţinut anul trecut poziţiile de principale porturi ale UE, atât în funcţie de greutatea brută a bunurilor manipulate, cât şi de volumul containerelor mari manipulate în porturi, fiind responsabile pentru mai mult de o cincime din total (22,5%).

Te-ar mai putea interesa și
Criză Franţa – Hexagonul se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimii 24 de ani
Criză Franţa – Hexagonul se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimii 24 de ani
Franţa s-a împrumutat miercuri, pentru o scurtă perioadă de timp, la dobânzi de peste 5% la obligaţiunile cu maturitatea la zece ani, un nivel nemaiîntâlnit după 2002, deoarece violenţele......
Transelectrica avansează cu proiectele a două linii de 400 kV care vor consolida infrastructura energetică din nordul Moldovei
Transelectrica avansează cu proiectele a două linii de 400 kV care vor consolida infrastructura energetică din nordul ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA accelerează demersurile pentru dezvoltarea infrastructurii ...
Bucureștiul renaşte – Proiect-gigant pentru noul Centru al Capitalei | Ce zone vor fi reamenajate – Anunțul primarului Ciucu
Bucureștiul renaşte – Proiect-gigant pentru noul Centru al Capitalei | Ce zone vor fi reamenajate – Anunțul ...
Bucureşti - Reamenajări Universitate - Piaţa Romană. Primăria Capitalei şi Ordinul Arhitecţilor din România au anunţat ...
Infuzie de capital în tehnologie: Comunitatea Bravva Angels finanțează noi startup-uri. Runde de până la 2 milioane de euro pentru fondatori
Infuzie de capital în tehnologie: Comunitatea Bravva Angels finanțează noi startup-uri. Runde de până la 2 milioane ...
Membrii Bravva Angels au participat în ultimele trei luni la rundele de investiții derulate de Solmag, EdNeos, Rayscape, ...