Costoiu: România va produce doi din cei 50 de nanosateliţi ce vor fi lansaţi la nivel mondial

România va produce, la Institutul de Cercetare Spaţială de la Măgurele, doi nanosateliţi care fac parte dintr-o constelaţie de 50 de nanosateliţi ce urmează să fie lansaţi la nivel mondial, a declarat, duminică, ministrul delegat pentru Cercetare Ştiinţifică, Mihnea Costoiu.
Economica.net - Dum, 19 ian. 2014, 18:43
Costoiu: România va produce doi din cei 50 de nanosateliţi ce vor fi lansaţi la nivel mondial

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu a efectuat, în perioada 6-14 ianuarie, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia a participat la Forumul Internaţional pentru Explorare Spaţială (ISEF), de la Washington.

Mihnea Costoiu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că după întâlnirile între reprezentanţii NASA şi cei ai Ministerului Educaţiei, respectiv Agenţia Spaţială Română (ROSA), s-a stabilit colaborarea în proiecte de explorare interplanetară în domeniul nanosateliţilor.

„România va avea, în noua constelaţie de 50 de sateliţi care vor fi lansaţi la nivel mondial, doi sateliţi, alături de cei ai SUA, Japonia, Germania sau Italia. SUA vor avea în această constelaţie cinci sateliţi”, a spus Mihnea Costoiu.

ROSA va participa, prin construirea celor doi sateliţi, la prima misiune realizată cu nanosateliţi, pentru monitorizarea zonei orbitale foarte joase.

Ministrul a precizat că, după întâlnirile avute cu reprezentanţii NASA, aceştia au declarat sprijinirea părţii române cu specialişti şi know-how, dar şi sprijinul în realizarea capitolului de cercetare spaţială din strategia românească de cercetare.

Costoiu a mai spus că a primit confirmarea din partea administratorului NASA că va vizita România.

„Este extrem de important după această vizită faptul că administratorul NASA, generalul Charles Bolden – un om care a zburat de patru ori în spaţiu – a acceptat să vină în România. Misiunea principală a domniei sale va fi aceea de a descrie oportunităţile de cercetare spaţială pentru tinerii români şi pentru companiile româneşti, precum şi aceea de a stabili contactele şi schimburile de specialişti între Agenţia Spaţială Română şi institutele româneşti, pe de o parte, şi NASA de cealaltă parte”, a adăugat Costoiu.

Ministrul a mai spus că României îi va fi repartizată „zona de elaborare a mediului de radiaţie care se află în jurul planetei Jupiter”.

„Practic, platforma de la Măgurele va fi în ansamblul său gazda acestor experimente, prin care vom încerca să simulăm acest mediu de radiaţii cu cercetare şi în plan trafic, pentru efectul acestor radiaţii asupra sateliţilor”, a mai spus ministrul.

Mihnea Costoiu a explicat că platforma de fizică de la Măgurele va fi folosită în a încerca generarea unui mediu de radiaţii similar celui din jurul planetei Jupiter, pentru a putea testa împreună cu specialiştii de la NASA diferite echipamente în acest mediu.

Ministrul a precizat că specialiştii români vor mai fi cooptaţi şi în alte proiecte ale NASA, în acest sens fiind date ca exemple misiunile cu nanosateliţi sau cele pentru cercetarea Lunii şi a planetei Marte.

Demnitarul a mai spus că în prima parte a vizitei a fost în Portland, statul Oregon, acolo unde este una dintre cele mai importante comunităţi de români din SUA şi una dintre cele mai active, comunitate care a reuşit înfiinţarea unui centru cultural.

„De altfel, în numele guvernului am fost puşi să anunţăm sprijinul pe care suntem dispuşi să-l acordăm înfiinţării acestei şcoli în Portland, atât cu materiale didactice cât şi cu profesori, dacă este nevoie, precum şi cu softuri specializate la care ministerul lucrează”, a mai arătat Costoiu.

Totodată, Mihnea Costoiu a precizat că au avut loc întâlniri şi cu reprezentanţii comunităţii de business, la care au participat mai multe companii, iar în urma acestor discuţii mai mulţi reprezentanţi ai firmelor „din zona farmaceutică şi energetică” şi-au dat acordul pentru a participa la cercetarea din România, declarându-şi disponibilitatea pentru cofinanţarea acestor programe.

Tot în cadrul vizitei oficiale desfăşurate în Statele Unite al Americii, Mihnea Costoiu a avut întâlniri şi cu membri ai Congresului American.

Costoiu s-a întâlnit şi cu consilierul pentru probleme de ştiinţă şi tehnologie al preşedintelui Barack Obama, John Holdren, directorul Oficiului pentru Ştiinţă şi Tehnologie de la Casa Albă, prilej cu care s-a convenit să fie demarate noi proiecte de cercetare şi schimburi academice.

Ministrul a prezentat oportunităţile de colaborare din domeniul cercetării cu România, precum şi posibilităţile de dezvoltare a acestora în cadrul parteneriatului strategic dintre România şi SUA.

Din delegaţia României au făcut parte directorul general al Agenţiei Spaţiale Române, Marius-Ioan Piso, directorul general al Institutului Naţional pentru Cercetări Aerospaţiale „Elie Carafoli”, Cătălin Nae, directorul general al Institutului de Ştiinţe Spaţiale, Sorin Zgură, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare, Valentin Silivestru şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Mihai Cîmpeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii ...
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice (EV) din China că nu au pus la dispoziţie suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii, au declarat pentru......
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel ...
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Impunerea unei taxe pentru marile companii producătoare de combustibili fosili ar putea stimula finanțarea pentru combaterea ...
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Așa cum Economica.net scris încă din primăvara anului trecut, Dacia ar putea înlocui varianta Stepway a modelului Sandero ...