Banca Transilvania s-a înțeles cu OTP Bank pentru preluarea subsidiarei din România. Valoarea tranzacției e estimată la 350 de milioane de euro – surse Bloomberg

OTP BanK Nyrt, cel mai mare grup bancar din Ungaria, este pe cale să-şi vândă subsidiara din România Băncii Transilvania, în primul trimestru din 2024, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 ian. 2024, 19:02
Banca Transilvania s-a înțeles cu OTP Bank pentru preluarea subsidiarei din România. Valoarea tranzacției e estimată la 350 de milioane de euro - surse Bloomberg

Un acord ar putea fi anunţat curând, susţin două surse, iar a treia spune că tranzacţia va fi anunţată înainte de finalul acestui trimestru.

OTP şi Banca Transilvania, cel mai mare creditor din România, sunt mai aproape de un acord, după ce directorii lor generali s-au întâlnit săptămâna trecută, susţin sursele.

Discuţiile sunt în desfăşurare de la finalul anului trecut, când Banca Transilvania a rămas singurul ofertant în negocierile pentru achiziţionarea subsidiarei. Compania de brokeraj Concorde, cu sediul la Budapesta, evalua afacerea la 350 de milioane de euro (381 de milioane de dolari).

Reprezentanţii OTP şi ai Băncii Transilvania nu au dorit să facă comentarii.

OTP, care s-a extins după o serie de achiziţii, devenind una din cele mai mari bănci din CEE (Europa Centrală şi de Est), a decis să-şi vândă afacerea din România ca parte a strategiei de a renunţa la subsidiarele cu o cotă de piaţă mai redusă.

Este cel mai recent acord bancar aproape de realizare din România, pe fondul unui val de achiziţii, în condiţiile în care creditorii din Europa Occidentală caută să se extindă în regiune pentru a profita de creşterea economică relativ mai rapidă, într-o ţară care a reuşit să ocolească recesiunea

În octombrie, UniCredit SpA a convenit achiziţionarea subsidiarei locale a Alpha Bank, alături de o participaţie la creditorul elen. Intesa Sanpaolo SpA este de asemenea în proces de achiziţionare a First Bank.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Românii de la Viarom Construct au așernut asfalt noaptea pe secțiunea mega-viaductelor a turcilor de la Ozaltin
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Românii de la Viarom Construct au așernut asfalt noaptea pe secțiunea mega-viaductelor ...
Turcii de la Ozaltin au apelat la compania românească Viarom Construct pentru lucrări de asfaltare a secțiunii mega-viaductelor din Autostrada A3 Transilvania, potrivit unor imagini postate de......
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Italienii de la Salcef anunță că azi s-a redeschis circulația pe o linie modernizată de 9,5 kilometri
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Italienii de la Salcef anunță că azi s-a redeschis circulația pe o linie modernizată ...
Luni, 9 noiembrie, a fost redeschisă circulația feroviară pe firul 1 între Tileagd și Oșorhei, în urma renovării ...
Anunț oficial al One United,  unul dintre giganții români  din imobiliare. Au intrat în Miami, SUA. Ce partener are One
Anunț oficial al One United, unul dintre giganții români din imobiliare. Au intrat în Miami, SUA. Ce partener are One
Parteneriatul marchează intrarea companiei ONE pe piaţa imobiliară din Miami şi extinderea prezenţei sale în SUA, după ...
UPDATE ULTIMA ORĂ FOTO Directorul tehnic va fi înlocuit, se va face anchetă. Centrala de la Cernavodă s-a oprit iar, în această seară. Ce urmează și care este motivul
UPDATE ULTIMA ORĂ FOTO Directorul tehnic va fi înlocuit, se va face anchetă. Centrala de la Cernavodă s-a oprit iar, ...
În după amiaza zilei de astăzi, datele în timp real ale Transelectrica arată că România nu mai are producție nucleară. ...