Ciolacu: Plafonarea adaosului la alimentele de bază va continua. Vizăm produsele româneşti

Măsura plafonării adaosului comercial la anumite alimente de bază va continua şi este posibil să fie adoptat un act normativ referitor la produsele româneşti, a declarat, luni seară, prim-ministrul Marcel Ciolacu.
AGERPRES - mar, 05 mart. 2024, 09:16
Ciolacu: Plafonarea adaosului la alimentele de bază va continua. Vizăm produsele româneşti

„O să avem o discuţie din nou. S-ar putea să mergem prin act normativ. M-am uitat şi la sistemul francez şi azi de dimineaţă am stat de vorbă şi cu ministrul Agriculturii şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, cu domnul Simonis, i-am zis să vină cu legislaţie foarte clară cum este în Franţa. Sistemele de desfacere a produselor, marii retaileri. De exemplu, în Polonia, 46% e capital polonez în sistemul de retaileri din Polonia. În alte sisteme din Europa la fel, capitalul autohton e preponderent. La noi era doar Profi, avea în jur de 12% din piaţă”, a afirmat Marcel Ciolacu la Antena 3, scrie Agerpres.

El a subliniat că la ora actuală există un program clar pentru procesarea alimentelor în România.

„De ce nu există produse româneşti, de ce au dat faliment fabricile din România? Pentru că n-au existat… şi acum, în schimb, există un program clar pentru procesare în România. Dar, ca şi în Franţa, pentru produsele autohtone, ce e produs în România când vinzi la retaileri nu poţi să ai decât o marjă de maximum 20% profit, pentru că tu ai import din ţara de unde e capitalul tău la gem, la magiun şi la magiunul din România îi bagi o rată mai mare de profit, astfel încât să fie cel din România mai scump decât cel din ţara de unde-i capitalul retailer, ceea ce e incorect. Şi atunci o să venim cu o modificare legislativă, astfel încât să plafonăm adaosul la produsele româneşti şi atunci vom vedea adevărata concurenţă. Nu trebuie eu să fac controale, să controlez cât ai tu adaos pe fiecare produs”, a adăugat Ciolacu.

Premierul a subliniat că în lipsa unor decizii curajoase care nu au fost luate vreme de 30 de ani, la acest moment trebuie o adaptare la realităţi.

„Cauzele s-au întâmplat în cei 30 de ani, când trebuiau luate nişte decizii curajoase în acele momente. Trebuiau gândiri strategice în ceea ce priveşte România în acele momente. Eu acum trebuie să mă adaptez la realităţi. Şi atunci trebuie să vedem exact cum se întâmplă în alte părţi. Eu nu pot să las, indiferent cât ar produce românii, dacă tu îi bagi la retaileri, îi bagi un adaos foarte mare, el nu mai e competitiv”, a mai declarat Ciolacu.

Te-ar mai putea interesa și
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 de domenii arată că 61,6% dintre domeniile companiilor românești nu au......
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...
Popa, BNR: Uniunea Europeană a avut dintotdeauna o dependenţă ridicată de energie importată
Popa, BNR: Uniunea Europeană a avut dintotdeauna o dependenţă ridicată de energie importată
Uniunea Europeană a avut dintotdeauna o dependenţă ridicată de energia importată, însă a reuşit să înlocuiască ...