Acord al UE pentru reducerea deşeurilor din plastic. Ce ambalaje dispar

Uniunea Europeană a ajuns luni la un acord vizând reducerea deşeurilor rezultate din ambalajele de plastic, acord ce prevede interzicerea, cel târziu în 2030, a recipientelor de plastic de unică folosinţă în restaurante şi cafenele şi restrângerea utilizării 'poluatorilor eterni' PFAS, transmit AFP şi Reuters.
AGERPRES - mar, 05 mart. 2024, 12:17
Acord al UE pentru reducerea deşeurilor din plastic. Ce ambalaje dispar

După negocieri dure, eurodeputaţii şi statele membre UE s-au pus de acord asupra acestui text cheie al Pactului Verde ce stabileşte ţinta de reducere cu 5% până în 2030 (faţă de 2018) a volumului total de deşeuri de ambalaje în UE, apoi de 10% în 2035 şi 15% până în 2040.

Toate ambalajele din UE vor trebui să fie reciclabile începând din 2030 şi să fie efectiv reciclate ‘la scară’ până în 2035, pentru a fi încurajată dezvoltarea economiei circulare, arată un comunicat al Parlamentului European.

Acordul mai trebui validat oficial de Cei 27 şi de plenul Parlamentului European pentru a intra în vigoare.

Principala măsură este interzicerea până cel târziu la 1 ianuarie 2030 a recipientelor de plastic de unică folosinţă în alimentaţia publică, pentru alimentele şi băuturile consumate pe loc. Recipientele din hârtie şi carton vor rămâne autorizate.

Cu aceeaşi scadenţă, vor fi interzise şi alte ambalaje din plastic de unică folosinţă: mini-flacoane de şampon în hoteluri, pliculeţe cu sosuri, filme de protecţie pentru valize în aeroporturi, ambalaje din plastic pentru fructe şi legume neprocesate ş.a.

De asemenea, vor trebui să dispară săculeţii de plastic ultra-uşori, cu doar câteva excepţii.

Considerând că reciclarea nu este suficientă, legislaţia stabileşte niveluri obligatorii de reutilizare a ambalajelor în diverse sectoare (comerţ electronic, electrocasnice, băuturi, bere ş.a.) până în 2030.

Sectorul viticol este exceptat, la fel ca microîntreprinderile.

Sectorul restaurantelor a făcut obiectul unor negocieri dure, la presiunea unui lobby intens al giganţilor fast-food şi al industriei hârtiei, care lăudau avantajele ‘ecologice’ ale ambalajelor de carton sau reciclabile. Deşi Bruxellesul fixa iniţial ţinte de ambalaje reutilizabile pentru alimentele şi băuturile la pachet, aceste ţinte au dispărut din acordul final.

În cele din urmă, restaurantele vor trebui doar ‘să depună eforturi’ să atingă o ţintă de 10% de ambalaje reutilizabile, dar vor fi obligate să accepte recipientele aduse de clienţi.

În fine, legislaţia va interzice din 2026 adăugarea intenţionată în ambalajele alimentare de substanţe perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate (PFAS, ‘poluatori eterni’), substanţe chimice sintetice utilizate pe scara largă care, cu timpul, se acumulează în organismul uman şi în mediu.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...