Isărescu, BNR: Nu cunosc ţări în lume în care să nu se mai facă plăţi cash

Banca Naţională a României a transmis Ministerului Finanţelor Publice o serie de observaţii cu privire la proiectul de act normativ care vizează plafonarea plăţilor cash şi limitarea comisioanelor interbancare, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cardul conferinţei de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
Economica.net - J, 06 feb. 2014, 10:48
Isărescu, BNR: Nu cunosc ţări în lume în care să nu se mai facă plăţi cash

‘Nu cunosc ţări în lume în care să nu se mai facă plăţi cash. Cum reuşim să aducem un bătrân care are de vânzare 2.000 de metri pătraţi la bancă? Nici nu ştiţi câte formalităţi sunt necesare pentru vânzarea unui teren’, a subliniat Isărescu.

În ceea ce priveşte comisioanele bancare, guvernatorul consideră că este normal ca acestea să fie reglate de concurenţa din piaţă.

‘Comisioanele practicate de bănci au fost, trebuie să recunoaştem, exagerate. Dar prin concurenţă, acestea vor ajunge la nivelul european’, a mai spus guvernatorul BNR. Acesta a admis faptul că uneori piaţa trebuie forţată, dar o forţare prea mare presupune riscuri.

Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, plăţile şi încasările în numerar vor fi plafonate pentru toate categoriile de persoane, însă şi comisioanele percepute de bănci comercianţilor pentru plata cu cardul vor fi limitate la maximum 0,2% din valoarea tranzacţiei în cazul cardurilor de debit, respectiv 0,3% în cazul cardurilor de credit.

‘Operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică de la/către oricare din aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar’, se precizează în proiectul de ordonanţă.

Astfel, plăţile în numerar între persoane fizice vor fi limitate la 10.000 de lei pe zi, iar plafonul pentru plăţile în numerar pe care le pot face firmele către alte companii sau persoane fizice va fi redus la jumătate, de la 10.000 lei la 5.000 de lei.

În prezent nu există plafon pentru plăţile în numerar între persoane fizice, iar plafonul pentru plăţile în numerar pe care le pot face companiile este de 10.000 de lei pe zi.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...