„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul Transporturilor

Termenul estimat de finalizare a lucrărilor pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) este luna octombrie 2024, potrivit unui răspuns al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu la o interpelare a deputatului USR de Vâlcea, Ion Marian Lazăr. Construit de UMB, acest lot de aproape 32 de kilometri este realizat în proporție de 42,5%.
Anemona Andone - lun, 18 mart. 2024, 20:47

„Termenul contractual de finalizare al contractului este Trimestrul IV 2024, însă având în vedere că au avut loc întâlniri de management între CNAIR și antreprenor cu privire la măsurile ce trebuie întreprinse pentru atât de către beneficiar, cât și de către antreprenor pentru finalizare mai rapidă a lucrărilor, termenul estimat de finalizare a lucrărilor este luna octombrie 2024„, se arată într-un răspuns al cabinetului ministrului Transporturilor pentru deputatul USR de Vâlcea.

Șeful Transporturilor a mai explicat că, în vederea evitării unor demolări și relocări de utilități, a fost necesară modificarea traseului inițial și că astfel a apărut necesitatea unor exproprieri suplimentare pentru anumite porțiuni. Iar autorizația de construire pentru aceste porțiuni a fost emisă în octombrie 2023.

UMB a mai construit și tronsoanele 2 și 3 ale primului drum expres din România. Tronsonul 3 a fost inaugurat la sfârșitul anului trecut, după ce muncitorii lui Dorinel Umbrărescu au lucrat și noaptea pentru finalizarea lucrărilor.

Tronsonul 1 al DEx12 a fost atribuit turcilor de la Ozaltin, după ce a fost reziliat contractul cu fostul constructor italian Tirrrena Scavi.

Anul trecut, Grindeanu estima că lucrările la întreg Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12) ar urma să fie finalizate până în toamna lui 2024, când se va putea circula pe șosea de mare viteză de la Craiova până la Constanța.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ministrul apărării bulgar Dimităr Stoianov, la o zi după ce un atac cu......
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea la jumătate
Fermierii români ar putea pierde 5,1 miliarde de euro din banii europeni în perioada 2028-2034. Subvențiile ar putea scădea ...
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, bugetul aferent PAC 2028-2034 ...