Record – Cacao mai scump decât cuprul. Tona de boabe a spart pentru prima dată pragul de 9.000 de dolari

Tendinţa de creştere a cotaţiilor la cacao a continuat luni, tona de boabe cacao depăşind pentru prima dată în istorie pragul de 9.000 de dolari, în condiţiile în care îngrijorările cu privire la un posibil deficit de aprovizionare se răspândesc pe piaţă, iar producătorii de ciocolată caută să îşi asigure materia primă de care au nevoie, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 25 mart. 2024, 15:22
Record - Cacao mai scump decât cuprul. Tona de boabe a spart pentru prima dată pragul de 9.000 de dolari

Cotaţiile futures au crescut cu aproape 50% numai în luna martie şi aproape s-au dublat comparativ cu nivelul înregistrat la începutul anului. Recoltele slabe provocate de condiţiile meteo nefavorabile şi pagubele provocate de dăunători culturilor din Vestul Africii, de unde provine cea mai mare parte a ofertei mondiale de boabe de cacao, precum şi absenţa semnalelor pozitive din alte părţi au lăsat industria într-o situaţie dificilă, scrie Agerpres.

Acest avans a dus preţurile la tona de cacao spre 10.000 de dolari, un nivel care în urmă cu câteva luni părea de neconceput, şi a făcut boabele de cacao mai valoroase decât cuprul, un metal de referinţă în industrie.

Luni, la Bursa de la New York, cotaţiile futures la cacao au crescut cu 2,8%, până la 9.188 de dolari. Preţurile continuă să crească în pofida faptului că un indicator tehnic este de mai multe luni în zona „overbought”.

„Ciocolata ar putea să fie chiar şi mai scumpă în perioada Sărbătorilor de Paşte din 2025, dacă bolile care afectează arborii de cacao şi evoluţiile meteo nefavorabile vor prelungi deficitul în contextul unor preţuri ridicate la zahăr”, susţine Diana Gomes, analist la Bloomberg Intelligence.

Există riscul ca situaţia de aprovizionare cu boabe de cacao să se înrăutăţească. Normele care urmează să intre în vigoare în Uniunea Europeană, destinate să împiedice vânzarea în magazine a produselor rezultate de pe urma defrişării pădurilor, ar putea să face şi mai dificilă aprovizionarea cu materie primă a celor mai mari producători de ciocolată.

Acum atenţia pieţelor este îndreptată spre Africa de Vest, unde în perioada următoare urmează să fie culeasă cea mai mică din cele două recolte anuale de boabe de cacao. Organismul de reglementare din Coasta de Fildeş, cel mai mare producător mondial, se aşteaptă la o recoltă mai mică de boabe de cacao în acest sezon.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...