Parlamentul European a adoptat reforma pieţei energiei electrice din UE

Parlamentul European a votat joi în favoarea propunerilor care vor face preţurile la energie electrică mai puţin dependente de preţurile la combustibili fosili, în ideea de a face piaţa energiei electrice din UE mai stabilă, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 11 apr. 2024, 14:48
Parlamentul European a adoptat reforma pieţei energiei electrice din UE

Măsurile (un regulament şi o directivă), deja convenite cu Consiliul, au fost adoptate cu 433 voturi pentru, 104 împotrivă şi 13 abţineri, şi respectiv 473 voturi pentru, 80 împotrivă şi 27 abţineri şi sunt menite să protejeze consumatorii împotriva preţurilor volatile. Eurodeputaţii s-au asigurat că aceştia vor putea avea acces la contracte cu preţ fix sau cu preţuri dinamice şi că vor primi informaţii importante cu privire la opţiunile pe care le aleg. Furnizorilor nu li se va permite să modifice unilateral termenii unui contract.

Eurodeputaţii au asigurat, de asemenea, că ţările UE pot interzice furnizorilor să întrerupă aprovizionarea cu energie electrică pentru clienţii vulnerabili, inclusiv în timpul disputelor dintre furnizori şi clienţi.

Legislaţia prevede aşa-numitele „contracte pentru diferenţă” sau scheme echivalente cu aceleaşi efecte, pentru a încuraja investiţiile în energie. Într-un contract pentru diferenţă, o autoritate publică compensează producătorii de energie în cazul în care preţurile de pe piaţă scad prea mult, dar colectează plăţi de la aceştia în cazul în care preţurile sunt prea mari. Utilizarea contractelor pentru diferenţă va fi permisă în toate investiţiile noi în producţia de energie electrică, fie din surse regenerabile, fie din energie nucleară.

Textul stabileşte un mecanism de declarare a unei crize a preţurilor energiei electrice. În cazul existenţei unor preţuri foarte ridicate şi în anumite condiţii, UE poate declara o criză regională sau la nivelul UE a preţurilor energiei electrice, permiţând statelor membre să ia măsuri temporare pentru a stabili preţurile la energie electrică pentru IMM-uri şi marii consumatori industriali de energie.

„Această reformă pune cetăţenii în centrul organizării pieţei energiei electrice. Textul include măsuri de protecţie a cetăţenilor, în special a celor mai vulnerabili, şi de accelerare a utilizării surselor regenerabile de energie. Parlamentul a făcut un pas înainte în democratizarea pieţei energiei, creând o structură care să răspundă eşecurilor expuse de criza energetică. Toţi consumatorii, inclusiv microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii, vor avea acces la preţuri pe termen lung, accesibile şi stabile”, a declarat raportorul Nicolas Gonzalez Casares (Grupul S&D).

Comisia Europeană a propus anul trecut modificarea pieţei energiei electrice din UE, după ce preţurile la electricitate în UE au atins valori record ca urmare a întreruperii livrărilor de gaze naturale ruseşti.

După aprobarea Parlamentului European, Consiliul trebuie, de asemenea, să adopte în mod oficial legislaţia înainte de a intra în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus şi 12 radare Thales, în programul SAFE  – Anunţ oficial de la Ministrul Apărării Radu Miruţă
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus şi 12 radare Thales, în programul SAFE – Anunţ oficial de la Ministrul ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că vineri au fost semnate două contracte de achiziţie prin programul SAFE, care presupun livrarea a 12 elicoptere de către compania......
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate și politici pro-inovare
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate ...
BAT România a contribuit cu 11,2 miliarde de lei la bugetul de stat în 2025, sub formă de taxe și accize, confirmându-și ...
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial complet
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial ...
Pe o piață în care cumpărătorii analizează mai atent costurile, localizarea, mobilitatea și calitatea execuției, ...
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi Atlas
Prețul automatizării: În plină grevă, Hyundai preia total controlul Boston Dynamics, producătorul roboților umanoizi ...
Hyundai a plătit circa 300 de milioane de euro pentru pachetul de acțiuni deținut de SoftBank la Boston Dynamics. În ...