Afacerile Pepco în România au trecut de pragul de 500 de milioane de euro anul trecut. Profitul s-a dublat

Discounterul polonez de modă Pepco a înregistrat o cifră de afaceri de peste 500 de milioane de euro anul trecut pe piața din România, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, consultate de Economica.net. Profitul companiei s-a dublat la 66 de milioane de euro.
Andrada Ghira - vin, 17 mai 2024, 22:04
Afacerile Pepco în România au trecut de pragul de 500 de milioane de euro anul trecut. Profitul s-a dublat

Afacerile Pepco au crescut în 2023 cu 11% la peste 2,58 de miliarde de lei, aproape 520 de milioane de euro. Profitul s-a dublat de la 159 de milioane de lei, la peste 330 de milioane de lei în 2023. Sunt cele mai mari cifre financiare pe care polonezii le raportează pe piața din România, de la intrarea din 2015. Compania are peste 3.500 de anagajați la nivel local.

Pepco a fost în 2022 liderul pieţei de fashion din România în funcție de cifra de afaceri. Atunci, polonezii raportau afaceri de peste 2,3 miliarde de lei.

Rămâne de văzut dacă retailerul și-a păstrat poziția de lider și pentru 2023, pentru că datele financiare ale grupul Inditex și H&M în România nu apar încă pe site-ul Ministerului Finanțelor.

În 2022, grupul Inditex România a raportat afaceri de peste 2,2 miliarde de lei, în timp ce H&M raporta afaceri de 976 de milioane de lei.

 

Planurile Pepco în România

Retailerul va continua și în 2024 expansiunea pe plan local, a doua cea mai mare piață pentru grup, după țara mamă, Polonia și spune că se adaptează inflației plafonând prețurile la produsele pentru care constată o scumpire la nivel de piață.

„Ne menținem angajamentul față de planurile noastre strategice de expansiune, valorificând procesele noastre solide care ne diferențiază în sectorul local de retail. (…) Ca parte a planurilor noastre de expansiune pentru 2024, anticipăm crearea a aproximativ 200 de noi locuri de muncă. Aceste posturi vor contribui atât la eficiența noastră operațională, cât și la angajamentul nostru de a oferi oportunități de angajare în cadrul comunităților pe care le deservim”, a declarat recent pentru Economica.net, Bogdan Grigoriu, Head of Region Pepco.

Retailerul a intrat pe piaţa autohtonă în 2015 şi a ajuns în prezent la 453 de magazine, ceea ce înseamnă, în medie, 50 de deschideri pe an. În 2023, a inaugurat 46 de magazine.

România este a doua cea mai mare piață pentru Pepco, după Polonia, grupul operând aproximativ 3.500 de magazine în cele aproape 20 de ţări în care activează.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a publicat prima rectificare bugetară pe 2026. Banii merg la Sănătate, plata salariilor, bugete locale și investiții
Ministerul Finanțelor a publicat prima rectificare bugetară pe 2026. Banii merg la Sănătate, plata salariilor, bugete ...
Ministerul Finanțelor a publicat în transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026. Instituția susține că proiectul......
Hidroelectrica după 9 luni: a produs 9,6 TWh de energie electrică , a vândut 11,3 TWh. Cresc achizițiile din piață pentru proprii clienți
Hidroelectrica după 9 luni: a produs 9,6 TWh de energie electrică , a vândut 11,3 TWh. Cresc achizițiile din piață ...
Hidroelectrica a vândut mai multă energie decât a produs și în primele nouă luni din 2026, acoperind diferența prin ...
Electrica primește aprobarea din Luxemburg pentru un program de emisiuni de obligațiuni în valoare de 1 miliard de euro
Electrica primește aprobarea din Luxemburg pentru un program de emisiuni de obligațiuni în valoare de 1 miliard de euro
Societatea Electrica S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în data de 29 octombrie ...
Oil Terminal, cu un pas mai aproape de greva generală. Compania a pierdut în primă instanță procesul prin care contesta protestul angajaților
Oil Terminal, cu un pas mai aproape de greva generală. Compania a pierdut în primă instanță procesul prin care contesta ...
Conducerea companiei Oil Terminal, societate controlată de Statul Român, a anunțat astăzi acționarii și investitorii ...