Zelenski: Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent

Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 mai 2024, 20:48
Zelenski: Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent

El a descris livrarea de ajutor militar, în special de sisteme de apărare antiaeriană precum sistemele Patriot, pe care Ucraina se bazează foarte mult în războiul său cu Rusia, drept „un mare pas înainte, dar înainte de asta, doi paşi înapoi”.

„Fiecare decizie la care ajungem noi, apoi mai târziu toţi împreună, este întârziată cu aproximativ un an”, a spus el, purtând tricou şi pantaloni kaki şi ridicând din când în când vocea.

Remarcile sale dure vin într-un moment periculos pentru forţele sale, care sunt depăşite de armata Moscovei atât ca număr de personal, cât şi ca înzestrare militară, pierzând teritoriu în nord-estul şi estul ţării.

În mod clar frustrat de ceea ce el vede ca întârzieri şi ezitări din partea partenerilor din Occident, Zelenski a sugerat modalităţi prin care aliaţii ar putea ajuta mai direct, inclusiv prin doborârea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului ucrainean în anumite circumstanţe.

Potrivit preşedintelui ucrainean, situaţia pe câmpul de luptă din nord-estul ţării se află acum sub control, după ce forţele Moscovei au trecut graniţa şi au lansat incursiuni spre oraşul Harkov, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume din nord-estul Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la Decathlon pentru toți clienții din România. Reduc prețurile înainte de începerea școlii
Anunț de la Decathlon pentru toți clienții din România. Reduc prețurile înainte de începerea școlii
Retailerul de produse sportive Decathlon a introdus în oferta magazinelor fizice și online peste 9.500 de produse dedicate începerii școlii, și a redus prețurile cu până la 40% la articole......
Afaceri în creștere pentru Christian Tour în primul semestru. Agenția estimează vânzări la data rezervării de peste un miliard de lei în 2026
Afaceri în creștere pentru Christian Tour în primul semestru. Agenția estimează vânzări la data rezervării de peste ...
Christian Tour, prima agenție de turism românească care s-a listat la Bursa de la București, a înregistrat în primul ...
Grupul Volkswagen, sub presiunea costurilor: restructurarea ar putea afecta până la 140.000 de angajați, susțin sindicatele
Grupul Volkswagen, sub presiunea costurilor: restructurarea ar putea afecta până la 140.000 de angajați, susțin sindicatele
Volkswagen intră într-o nouă etapă a restructurării, în condițiile în care compania trebuie să reducă semnificativ ...
Unde se află Bucureștiul în clasamentul global al oraşelor cu cel mai mare potenţial de dezvoltare a centrelor de date – analiză
Unde se află Bucureștiul în clasamentul global al oraşelor cu cel mai mare potenţial de dezvoltare a centrelor de date ...
Bucureşti - Capitala României ocupă locul 21 în Savills Power and Place Index Top 30, clasamentul global al oraşelor ...