Ben Bernanke crede că Fed ar fi putut fi mai agresivă în combaterea crizei

Cu toate că Rezerva Federală americană a fost criticată pentru măsurile fără precedent pe care le-a adoptat pentru a face faţă crizei financiare mondiale din 2008, fostul preşedinte al Fed, Ben Bernanke, a declarat, marţi, că Banca centrală a SUA ar fi putut face mai mult, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 04 mart. 2014, 17:33
Ben Bernanke crede că Fed ar fi putut fi mai agresivă în combaterea crizei

‘Deşi am fost foarte agresivi, cred că din punct de vedere al politicii monetare am fi putut fi chiar şi mai agresivi’, a spus Bernanke, într-o conferinţă bancară organizată la Abu Dhabi.

Ben Bernanke a fost cel care a condus economia SUA în timpul crizei provocate de colapsul băncii de investiţii Lehman Brothers, în luna septembrie 2008, şi, de asemenea, în timpul celei mai lungi recesiuni de la criza din anii ’30. Răspunsul lui Bernanke la criză a constat în credite de urgenţă în valoare de 3.300 de miliarde de dolari acordate instituţiilor financiare, precum şi în salvarea Bear Stearns şi American International Group.

De asemenea, fostul preşedinte al Fed a redus dobânda de referinţă la nivelul zero şi a demarat mai multe programe de relaxare cantitativă constând în achiziţia de obligaţiuni, care au dus bilanţul Băncii centrale a SUA la suma record de 4.160 de miliarde de dolari.

Ben Bernanke a apreciat că Fed ar fi trebuit să explice mai eficient că salvarea instituţiilor financiare în timpul crizelor financiare are drept obiectiv final ajutarea persoanelor din afara industriei financiare.

‘Pentru a putea să-i ajuţi pe oamenii obişnuiţi, trebuie să faci unele lucruri neplăcute, precum evitarea colapsului unor mari companii financiare… Prin evitarea colapsului sistemului protejăm economia şi oamenii obişnuiţi. Însă, acesta este un argument dificil de explicat şi nu cred că ne-am descurcat atât de bine pe cât am fi putut’, a adăugat el.

Acestea sunt primele declaraţii publice ale lui Bernanke după ce mandatul său de opt ani în fruntea Fed s-a încheiat pe 2 februarie.

Fostul şef al Fed a glumit pe tema noii sale poziţii, spunând că, acum, poate vorbi mult mai liber despre criză decât atunci când era preşedintele băncii, iar pieţele financiare depindeau de fiecare cuvânt al său.

‘Pot să spun orice vreau’, a glumit Bernanke, în faţa a circa 1.000 de bancheri şi profesionişti din domeniul financiar.

În plus, Bernanke este şi mai bine plătit pentru declaraţiile sale. Citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, Reuters susţine că Bernanke a primit cel puţin 250.000 de dolari pentru discursul său la această conferinţă organizată de Banca Naţională din Abu Dhabi. Practic, este vorba despre o sumă mai mare decât salariul de 199.700 de dolari pe care l-a primit anul trecut de la Fed.

Sursele citate de Reuters susţin că suma primită de Bernanke este identică cu cea acordată predecesorului său, Alan Greenspan, care a ţinut şi el un discurs la o conferinţă similară organizată la Abu Dhabi, în 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...