Nicula: Ruşanu nu a făcut dovada faptului că a returnat banii încasaţi din prime

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Cosmin Nicula, a declarat marţi că fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Ruşanu, nu a făcut dovada faptului că a returnat banii din primele încasate.
Economica.net - mar, 11 mart. 2014, 20:24
Nicula: Ruşanu nu a făcut dovada faptului că a returnat banii încasaţi din prime

‘Nu, nu a făcut dovada faptului că a dat banii. Membrii neexecutivi, din câte am înţeles, nu au luat prime’, a spus Nicula, la finalul audierilor membrilor ASF.

El a arătat că marţi membrii Comisiei au analizat activitatea Autorităţii de Supraveghere Financiară, s-au uitat peste documentele transmise şi au fost discuţii despre fiecare instituţie din cadrul ASF.

Potrivit lui Nicula, următoarele audieri vor avea loc luni.

Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte ASF, a afirmat marţi că nu el a fost cel care a stabilit cuantumul primelor primite şi crede că preşedintele Autorităţii a făcut-o.

‘Nu eu le-am stabilit (primele – n.r.). Cred că preşedintele le-a stabilit. Aşa s-au stabilit, după care au fost stabilite de către vicepreşedinţi către şefii de departamente, şefii de departamente au stabilit pentru şefii de servicii’, a declarat Daniel Dăianu, la finalul audierilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...