Deputații ucraineni au pregătit un proiect de lege prin care companiile trebuie să plătească o taxă pentru a evita încorporarea angajaților

Deputaţii ucraineni au anunţat miercuri un proiect de lege ce ar permite companiilor să plătească o taxă lunară pentru a evita ca angajaţii lor să fie încorporaţi în armată, în condiţiile în care mobilizarea a agravat lipsa de lucrători în Ucraina, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 12 iun. 2024, 17:00
Deputații ucraineni au pregătit un proiect de lege prin care companiile trebuie să plătească o taxă pentru a evita încorporarea angajaților

Sute de mii de tineri ucraineni au părăsit ţara de la declanşarea invaziei ruse în 2022 şi aproape trei sferturi dintre companiile din Ucraina spun că se confruntă cu penurii de personal, potrivit unei anchete publicate în aprilie.

„În aceste vremuri dificile, funcţionarea oricărei companii depinde de previzibilitate şi prima problemă care îi preocupă astăzi pe majoritatea producătorilor este să ştie dacă vor fi în măsură să-şi păstreze angajaţii”, a explicat Dmitro Nataluha, deputat al partidului aflat la putere, pe Facebook.

Potrivit proiectului de lege, orice entitate comercială care va plăti o redevenţă militară de 20.000 de hrivne (circa 450 de euro) pe lună şi pe angajat va avea posibilitatea să-i scutească pe aceşti lucrători de mobilizare.

Companiile vor avea sarcina să determine care dintre angajatorii lor sunt „esenţiali”, a explicat Nataluha.

În ultimele luni, Ucraina, a cărei armată se confruntă cu o lipsă de recruţi, a instaurat o serie de măsuri menite să completeze rândurile sale, printre care recrutarea de deţinuţi, scăderea vârstei de mobilizare la 25 de ani şi înăsprirea pedepselor pentru cei care încearcă să fugă de înrolare.

Cu rare excepţii, majoritatea bărbaţilor ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani nu au dreptul să-şi părăsească ţara, conform legii marţiale în vigoare de la începutul invaziei ruse.

Serviciile consulare din străinătate le sunt de asemenea indisponibile dacă ei nu dispun de documente militare actualizate.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la Decathlon pentru toți clienții din România. Reduc prețurile înainte de începerea școlii
Anunț de la Decathlon pentru toți clienții din România. Reduc prețurile înainte de începerea școlii
Retailerul de produse sportive Decathlon a introdus în oferta magazinelor fizice și online peste 9.500 de produse dedicate începerii școlii, și a redus prețurile cu până la 40% la articole......
Afaceri în creștere pentru Christian Tour în primul semestru. Agenția estimează vânzări la data rezervării de peste un miliard de lei în 2026
Afaceri în creștere pentru Christian Tour în primul semestru. Agenția estimează vânzări la data rezervării de peste ...
Christian Tour, prima agenție de turism românească care s-a listat la Bursa de la București, a înregistrat în primul ...
Grupul Volkswagen, sub presiunea costurilor: restructurarea ar putea afecta până la 140.000 de angajați, susțin sindicatele
Grupul Volkswagen, sub presiunea costurilor: restructurarea ar putea afecta până la 140.000 de angajați, susțin sindicatele
Volkswagen intră într-o nouă etapă a restructurării, în condițiile în care compania trebuie să reducă semnificativ ...
Unde se află Bucureștiul în clasamentul global al oraşelor cu cel mai mare potenţial de dezvoltare a centrelor de date – analiză
Unde se află Bucureștiul în clasamentul global al oraşelor cu cel mai mare potenţial de dezvoltare a centrelor de date ...
Bucureşti - Capitala României ocupă locul 21 în Savills Power and Place Index Top 30, clasamentul global al oraşelor ...