Statele Unite, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia că încearcă să influențeze rezultatul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova

Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia de complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale care au loc în octombrie în Republica Moldova, într-o declaraţie comună publicată de Departamentul de Stat, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 13 iun. 2024, 20:52
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia că încearcă să influențeze rezultatul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova

Declaraţia arată că Rusia caută să exacerbeze tensiunile sociale şi să alimenteze percepţiile negative asupra Occidentului şi a actualei echipe a preşedintei pro-occidentale a ţării, Maia Sandu, folosind dezinformare şi propagandă online.

„Luăm această măsură pentru a ne avertiza partenerii şi aliaţii democratici că actorii ruşi desfăşoară un complot pentru a influenţa rezultatele alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova din toamna acestui an”, se arată în declaraţie.

Ambasada rusă de la Washington nu a comentat deocamdată.

Potrivit celor trei guverne, Rusia susţine candidaţi la preşedinţie şi actori pro-ruşi neidentificaţi „folosesc activ dezinformare şi propagandă online, în mass-media şi pe străzi pentru a-şi promova obiectivele”.

Respectivii actori alimentează criticile la adresa Maiei Sandu şi a formaţiunii sale, PAS, „pentru a incita la proteste”, şi planifică răspândirea de „minciuni” despre caracterul ei şi „presupuse nereguli electorale”.

„Dacă interferenţa Rusiei în alegeri se dovedeşte a nu avea succes, sunt motive să credem că Moscova se va preocupa să incite la proteste”, se adaugă în declaraţie.

Cei trei aliaţi au făcut publică această declaraţie la o zi după ce SUA au impus sancţiuni împotriva Evgheniei Guţul, guvernatoarea pro-rusă a regiunii autonome Găgăuzia, aminteşte Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, dintre care 276 de milioane de dolari doar începând din iulie,......
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului ...
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând ...