Rata şomajului în Grecia atinge un nou nivel record – 27,5%

Rata şomajului în Grecia a ajuns la nivelul record de 27,5% în trimestrul patru din 2013, chiar dacă recesiunea s-a atenuat, după anii de austeritate impuşi în schimbul asistenţei financiare, a anunţat, joi, Oficiul Central de Statistică din Grecia (ELSTAT), transmite Reuters.
Economica.net - J, 13 mart. 2014, 12:40
Rata şomajului în Grecia atinge un nou nivel record - 27,5%

Pe ansamblul anului 2013, rata medie a şomajului în Grecia a fost de 27,3%, în creştere faţă de 24,2% în 2012.

‘Aşa cum ne aşteptam, datele trimestriale arată un nou nivel record al şomajului. Totuşi, îmbunătăţirea unor indicatori economici sugerează că şomajul este aproape de cel mai ridicat nivel’, a declarat economistul Platon Monokroussos de la Eurobank.

Acesta se aşteaptă la o uşoară scădere a ratei şomajului începând cu a doua jumătate a acestui an.

Rata şomajului în Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, în 2009, şi rămâne în continuare la cel mai ridicat nivel din zona euro.

Cea mai ridicată rată a şomajului, de 57%, este înregistrată în rândul tinerilor, cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.

Producţia industrială a Greciei a crescut în decembrie 2013 pentru prima dată în ultimele şase luni, ceea ce arată că economia îşi revine după recesiunea din ultimii şase ani.

În decembrie, producţia industrială a crescut cu 0,5%, comparativ cu perioada similară din 2012, după un declin de 5,4% în noiembrie, pe fondul creşterii cu 7,1% a producţiei de electricitate, arată datele publicate recent de Oficiul Central de Statistică (ELSTAT).

Datele din decembrie relevă că, anul trecut, producţia industrială a Greciei s-a contractat cu 3,3%. Din 2008, producţia industrială a scăzut cu 30%.

Indicatorul Manufacturing Purchasing Managers (PMI) în Grecia, care arată situaţia economică din sectorul manufacturier, arată că în ianuarie s-a înregistrat prima creştere în acest sector din aproape patru ani.

ELSTAT a anunţat şi o creştere a vânzărilor de maşini noi în ianuarie cu 12%, la 6.169 unităţi. În 2013, doar 62.454 maşini noi au fost vândute în Grecia, faţă de aproape 280.000 în 2007, ultimul an în care economia Greciei a înregistrat creştere.

Şi vânzările de retail în Grecia s-au redresat în noiembrie, pentru prima dată din aprilie 2010, arată datele publicate luna trecută de Oficiul Central de Statistică, deoarece magazinele au redus preţurile pentru a trage consumatorii afectaţi de recesiune.

În noiembrie, volumul vânzărilor cu amănuntul a crescut cu 2,9% comparativ cu perioada similară din 2012, după un declin de 1,1% în octombrie. Conform datelor ELSTAT, retailerii au oferit discounturi în noiembrie, ceea ce a dus la majorarea vânzărilor, chiar dacă veniturile au stagnat.

Din cauza efectelor crizei, Grecia s-a confruntat cu prima deflaţie din peste 40 de ani. Preţurile de consum au scăzut în Grecia pentru a zecea lună consecutiv, însă rata deflaţiei s-a atenuat în decembrie, faţă de nivelul record înregistrat în noiembrie, a anunţat recent Oficiul Central de Statistică.

Şomajul record, reducerea salariilor şi declinul economiei au dus la scăderea continuă a preţurilor, făcând economia mai competitivă, dar ameninţând eforturile Greciei de a-şi ţine sub control datoria, consideră analiştii.

Scăderea preţurilor este văzută de creditorii internaţionali ai Greciei ca un mijloc de a face companiile elene mai competitive peste hotare şi de a proteja consumatorii, ale căror venituri s-au redus drastic.

Conform FMI, preţurile de consum în Grecia vor rămâne pe termen mediu sub rata medie a inflaţiei din zona euro.

Deflaţia, o scădere cronică a preţurilor, afectează întreaga economie, deoarece consumatorii evită să facă achiziţii în aşteptarea unor noi reduceri de preţuri, ceea ce afectează cererea şi forţează companiile să-şi reducă cheltuielile şi angajările, creând, astfel, un efect în spirală.

Grecia, care în 2010 a devenit prima ţară din zona euro ce a cerut ajutor extern, nu reuşeşte să revină pe creştere, chiar dacă a primit două pachete de asistenţă financiară totalizând 240 de miliarde de euro (318 miliarde de dolari) şi o reducere a datoriei de circa 100 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Alumil a încheiat anul 2025 cu afaceri de 118,9 milioane de lei, în creștere cu 5,2%
Alumil a încheiat anul 2025 cu afaceri de 118,9 milioane de lei, în creștere cu 5,2%
Alumil Rom Industry SA, liderul pieței sistemelor arhitecturale din aluminiu, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 118,9 milioane de lei, în creștere cu 5,2% față de 2024. Profitul......
BNR se așteaptă la o înrăutățire a perspectivei privind inflația
BNR se așteaptă la o înrăutățire a perspectivei privind inflația
Actualele evaluări evidenţiază o înrăutăţire a perspectivei inflaţiei, mai cu seamă pe segmentul de mijloc al orizontului ...
Tranzacție pe piața bancară din Europa de Est. S-a încheiat procesul prin care Advent preia tbi bank, prezentă și în România
Tranzacție pe piața bancară din Europa de Est. S-a încheiat procesul prin care Advent preia tbi bank, prezentă și în ...
Tbi bank, o bancă challenger din regiunea Europei de Sud-Est (SEE), anunță că a fost achiziționată oficial de investitorul ...
România a primit trei oferte, de la firme din SUA, Germania și Franța, pentru achiziția unui super-avion de supraveghere
România a primit trei oferte, de la firme din SUA, Germania și Franța, pentru achiziția unui super-avion de supraveghere
Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. a primit trei oferte la licitația pentru achiziția unui avion pentru supraveghere, ...