România a avut cea mai mare creștere din Europa la vânzările de maşini noi, în iunie – date ACEA

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au crescut cu 3,6% în iunie, comparativ cu perioada similară din 2023, pe fondul reducerii cererii pentru vehicule hibride plug-in, conform raportului publicat, joi, de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în timp ce România a avut cel mai semnificativ avans, de 62,1%.
AGERPRES - J, 18 iul. 2024, 09:33
România a avut cea mai mare creștere din Europa la vânzările de maşini noi, în iunie - date ACEA

Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, scrie Agerpres.

Un număr de 1,31 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în iunie în Europa, comparativ cu 1,26 milioane unităţi în perioada similară din 2023. Vânzările de maşini pe baterii au crescut cu 0,1% în iunie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, iar cele de vehicule hibride plug-in au înregistrat un declin de 13,6%, conform datelor ACEA. Şi livrările de maşini pe benzină şi motorină au scăzut luna trecută, cu 3,3% şi, respectiv, 2,2%.

În iunie, piaţa auto din România a înregistrat o creştere cu 62,1%, fiind înmatriculate 21.358 autoturisme, faţă de 13.173 vehicule în perioada similară din 2023.

Principalele pieţe europene au raportat evoluţii mixte, astfel: creşteri în Italia (15,1%), Germania (6,1%), Spania (2,2%) şi Marea Britanie (1,1%), un declin de 4,8% în Franţa (2,9%), arată datele ACEA.

În sectorul auto european sunt 12,9 milioane de angajaţi, iar 8,3% din totalul locurilor de muncă din industria UE sunt în sectorul auto.

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 4,4% în primele şase luni din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, fiind înmatriculate 6,879 milioane de unităţi.

Primele cinci pieţe europene au raportat creşteri în perioada ianuarie-iunie 2024, respectiv Marea Britanie (6%), Spania (5,9%), Germania şi Italia (ambele cu 5,4%) şi Franţa (2,8%), arată datele ACEA.

În primele şase luni din acest an, piaţa auto din România a înregistrat o creştere de 13,4%, fiind înmatriculate 83.505 autoturisme, faţă de 73.645 vehicule în perioada similară din 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul locurilor de parcare publică cu plată în Capitală a crescut de peste două ori în doi ani – PMB
Numărul locurilor de parcare publică cu plată în Capitală a crescut de peste două ori în doi ani – PMB
Bucureştiul are, în prezent, de peste două ori mai multe locuri de parcare publică cu plată faţă de acum doi ani, iar faţă de 2025 numărul a crescut cu 20.000, a anunţat joi Primăria......
Portalul fermierilor, în etapa de început. Ar putea deveni funcţional în 2028 – Kerekes, APIA
Portalul fermierilor, în etapa de început. Ar putea deveni funcţional în 2028 – Kerekes, APIA
Portalul unic destinat fermierilor solicitanţi ai sprijinului în agricultură, gestionat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie ...
Allianz-Țiriac și Patria Bank includ asigurarea de locuință My Home în oferta destinată clienților băncii
Allianz-Țiriac și Patria Bank includ asigurarea de locuință My Home în oferta destinată clienților băncii
Parteneriatul dintre Allianz-Țiriac Asigurări și Patria Bank extinde soluțiile de protecție disponibile clienților ...
Rogobete: Tinerii medici, rezidenţii şi viitorii specialişti trebuie susţinuţi, nu priviţi ca o ameninţare
Rogobete: Tinerii medici, rezidenţii şi viitorii specialişti trebuie susţinuţi, nu priviţi ca o ameninţare
Viitorul chirurgiei pediatrice se construieşte prin generaţiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea ...